La 11 ani după ce universitara Daniela Smaranda Ionescu a fost dovedită, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei, că a plagiat lucrarea unei profesoare universitare din Iaşi, Universitatea din Oradea e pe cale să o sancţioneze pe soţia liderului sindical şi, totodată, candidat la funcţia de rector, Gheorghe Ionescu. Nu din proprie iniţiativă, însă.

Pedeapsă după un deceniu

Consiliul Naţional de Etică a transmis Universităţii din Oradea o hotărâre prin care cere sancţionarea drastică a conferenţiarului universitar Daniela Ionescu, prin desfacerea disciplinară a contractului de muncă, retragerea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită şi retragerea titlului didactic de conferenţiar universitar. Asta pentru că, în urmă cu mai bine de 10 ani, Ionescu a plagiat o lucrare a unei profesoare din Iaşi, iar în 2004, a copiat în proporţie de 70% o altă carte, "Electronica", semnată de trei universitari orădeni, Cornelia Gordan, Călin Creţ şi Tudor Pordea.

Conform raportului Consiliului de Etică, în ciuda dovezilor de furt intelectual, "nu numai că nu s-a luat nicio măsură, dar doamna Daniela-Smaranda Ionescu a promovat în anul 2005 pe post de conferenţiar (în lista de lucrări prezentată la concursul de ocupare a postului de conferenţiar fiind menţinută lucrarea care era deja dovedită a fi un plagiat) şi a deţinut şi poziţii de conducere (şef de catedră)". Drept urmare, Consiliul dispune ca Ionescu să fie eliminată din rândul universitarilor orădeni.

Ordonatorul de credite al Universităţii, Constantin Bungău, spune că dispoziţiile Consiliului au ajuns la Oradea şi au început să fie analizate. "Desfacerea contractului de muncă revine Universităţii din Oradea, restul dispoziţiilor revin Ministerului Educaţiei, de la care n-am primit încă nicio adresă", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, Bungău. Totodată, rectorul interimar a cerut Oficiului Juridic al Universităţii să analizeze documentul şi să propună paşii următori, "astfel încât Universitatea din Oradea să-şi facă datoria". Încă nu s-a stabilit, deci, când şi în ce condiţii i se desface contractul de muncă Danielei Ionescu.

"Lucrătură murdară"

Raportul Consiliului de Etică vine în urma unei sesizări făcute în noiembrie 2011, numele reclamantului nefiind făcut public. Totuşi, Daniela Ionescu spune că acesta este prorectorul Universităţii din Oradea, Ioan Felea, acum şi el un candidat la funcţia de rector, la fel ca şi soţul universitarei reclamate. "E o lucrătură murdară, cel mai probabil din cauza candidaturii soţului meu. Probabil aşa se consideră domnul Felea bărbat, luptând cu minciuni împotriva unei femei", a declarat Daniela Ionescu pentru BIHOREANUL.

Femeia susţine că a contestat raportul Consiliului de Etică în instanţă, încercând astfel să demonstreze că pedepsele sunt nedrepte. "Sunt vicii de formă şi de fond. Eu n-am fost informată de această reclamaţie şi nu mi s-a dat dreptul de a mă apăra. Dacă e până acolo, sunt depăşite orice termene", a mai spus Daniela Ionescu, făcând referire taman la tardivitatea cu care e pedepsită pentru că a plagiat.

Spălări pe mâini

De cealaltă parte, Felea recunoaşte că a reclamat-o pe soţia contracandidatului său, dar nu crede că raportul Consiliul de Etică vine în urma sesizării lui. "Dânsa a mai avut probleme şi cu alţi colegi, de la Iaşi. Probabil că aceştia au revenit cu reclamaţii", spune Felea. Deşi se află la conducerea Universităţii de ani buni, în funcţia de prorector, Felea nu are nicio explicaţie de ce Daniela Ionescu nu a fost până acum sancţionată pentru plagiat, spunând că o astfel de decizie a stat în sarcina rectorului.

În 2003, Daniela Ionescu a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 6 milioane de lei vechi şi la despăgubiri de 200 de milioane într-un proces de plagiat intentat de Constanţa Comandar, profesoară la Facultatea de Textile din Iaşi. Aceasta susţinea că, în lucrarea de doctorat, orădeanca a copiat peste 80% din cartea ei, "Structura şi proiectarea tricourilor", acuzaţii negate de Ionescu.

Comisia de Etică a Universităţii a propus, la acea vreme, demiterea ei din funcţie. Cu toate acestea, decizia a fost amânată de membrii Senatului universitar, invocând faptul că rolul comisiei ar fi doar consultativ.