Universitatea din Oradea (UO) și Federația Română de Fotbal au încheiat un acord prin care pun baze colaborării pentru a forma, la Oradea, noi generații de antrenori.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de UO, acest parteneriat este un nou pas în implementarea unuia dintre principalele obiective din Strategia Tehnică a FRF, lansată în 2021, prin care federația își propune să contribuie la monitorizarea și formarea antrenorilor de fotbal din România și implementarea unui circuit optim al educației acestora, cu scopul de a le oferi cea mai bună pregătire.

„În perioada următoare urmează să stabilim împreună metodologia și direcțiile de implementare ale acestui acord. Personal, sunt convins că relația cu FRF se va dovedi a fi un parteneriat de succes. Având șansa de a crește viitori antrenori de fotbal, Universitatea din Oradea își sporește și oferta educațională, pusă la îndemâna tinerilor care aspiră să ne devină studenți”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Ilieș, decanul Facultății de Geografie, Turism și Sport.

Acesta este al patrulea parteneriat, din seria celor 12, pe care FRF intenționează să le aibă cu universități din întreaga țară, în vederea optimizării procesului de formare a viitorilor antrenori de fotbal.

Precedentele trei acorduri de colaborare au fost semnate cu Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!