Cercetările făcute de universitarii orădeni în ultimul an nu au fost de prea mare folos instituţiei. Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de Universitatea din Oradea, în clasamentul mondial Scimago, o ierarhie anuală a universităţilor şi instituţiilor de cercetare din întreaga lume, instituţia orădeană şi-a păstrat pe plan naţional exact aceeaşi poziţie ca şi anul trecut. Mai precis, locul 18 din 22 de unităţi cuprinse în ierarhie.

În clasamentul Scimago se iau în considerare 6 indicatori, precum numărul de articole ştiinţifice, colaborarea internaţională, numărul de articole publicate în cele mai prestigioase reviste ori numărul de articole aflate printre cele mai citate.

Primul loc la nivel naţional este ocupat de Universitatea Politehnică din Bucureşti, locul al doilea de Academia Română, iar a treia poziţie de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. După Universitatea din Oradea, în clasament se mai regăsesc doar Universitatea Ovidius, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca.

Chiar dacă pe plan naţional este pe aceeaşi poziţie ca anul trecut, la nivel mondial Universitatea din Oradea a urcat 26 de poziţii, fiind pe locul 2.263 din 2.744 de instituţii şi universităţi analizate.