Pentru al doilea an la rând, Universitatea din Oradea se regăsește în clasamentul Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2025, în domeniul Matematică.
UO s-a clasat în categoria locurilor 401-500, în ierarhia condusă de Universitatea Princeton din SUA. Pentru matematică, a doua cea mai bună universitate din lume este Paris-Saclay, urmată de Oxford.
Prezența instituției academice orădene în clasamentul pe domenii Shanghai este în discrepanță cu rezultatul general al universităților românești, mai puține în acest top de referință la nivel global. În 2025, România are doar 15 prezențe în această ierharhizare, în timp ce în 2024 avea 22, iar în 2023 – 19. Universitatea din Oradea a fost pentru întâia oară menționată în topul Shanghai anul trecut, tot pentru domeniul Matematică.
Absența universităților românești este cea mai pronunțată în grupurile de domenii Inginerie și Științe sociale.
După numărul de apariții în topul Shanghai, cele mai bine clasate sunt universitățile Babeș-Bolyai, cea din București, Politehnica București, USAMV Cluj-Napoca, UMF Carol Davila, cu câte două apariții fiecare, scrie edupedu.ro.
Universități cu o apariție sunt Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Oradea, ASE București.