Reunit luni în şedinţă, Senatul Universităţii din Oradea a aprobat metodologia organizării şi desfăşurării concursului de admitere la licenţă şi master pentru anul universitar 2013-2014. Prima sesiune de admitere va debuta pe 16 iulie, urmând ca locurile neocupate să fie scoase iar la concurs în septembrie.

Senatorii au aprobat şi cifrele de şcolarizare pentru fiecare specializare în parte, mai precis numărul maxim de locuri disponibile. Însă, din cauză că Ministerul Educaţiei nu a comunicat însă câte locuri bugetate va asigura în următorul an universitar, încă nu se ştie câte locuri fără taxă va avea fiecare specializare.

Taxa de admitere va fi de 150 de lei, tot atâta fiind şi taxa de contestaţii, iar taxa de înmatriculare este de 100 de lei. Candidaţii care se vor înscrie la mai multe facultăţi vor plăti integral taxa de înscriere pentru fiecare facultate.

Sunt scutiţi de taxe candidaţii cu vârstă de până la 25 de ani care sunt orfani de ambii părinţi, cei aflaţi în centrele de plasament sau case de tip familial, cei ai căror părinţi sunt angajaţi ai Universităţii din Oradea, precum şi cei care au părinţi cadre didactice în activitate.