În prezent, în Senatul universitar sunt două locuri libere pentru cadre didactice de la Facultatea de Construcţii şi Arhitectură şi 6 pentru studenţi. „Însă dorim ca fiecare facultate să aibă persoane alese pe liste de rezervă, astfel încât, dacă actualii lor reprezentanţi din Senat demisionează, să poată fi înlocuiţi, fără să organizăm noi alegeri", a precizat, pentru BIHOREANUL, preşedintele Senatului, Sorin Curilă.
Universitarii dornici să facă parte din Senat pot să-şi depună candidaturile până pe data de 14 octombrie. Primul tur de scrutin va avea loc pe data de 22 octombrie, iar dacă nu există cvorum, adică nu participă la vot cel puţin jumătate plus unu din universitarii cu drept de vot, al doilea tur de scrutin va avea loc pe data de 24 octombrie.
Membrii Senatului universitar, indiferent de facultatea pe care o reprezintă, sunt aleşi de toate cadrele didactici şi cercetătorii instituţiei.