Senatorii Universităţii din Oradea şi-au dat, joi, un nou accept pentru ca Universitatea să acceseze, la nevoie, o linie de finanţare. Spre deosebire de primul acord dat în acest sens în luna martie a acestui an, senatorii au decis acum şi o limită maximă pentru linia de finanţare, echivalentă cu fondul de salarii pe o lună.

În luna iulie, fondul de salarii a fost de 5,3 milioane de lei, astfel că plafonul maxim al liniei de finanţare va fi aproximativ similar.

"Ca urmare a aprobării Senatului, Consiliul de Administraţie va putea accesa o linie de finanţare fără o altă aprobare, când şi dacă acest lucru se va impune", a explicat BIHOREANULUI cancelarul general al Senatului Universităţii, Vasile-Aurel Căuş.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă Universitatea nu are probleme financiare grave, dar poate ajunge într-o criză de lichidităţi, dacă nu-şi recuperează din sumele împrumutate în proiectele pe fonduri europene. La ora actuală, Universitatea are indisponibilizaţi în proiecte 12,8 milioane de lei.