Orice bihorean va putea urma un curs de limbi străine la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, fără să se înscrie ca student la specializările acestei facultăţi. Senatul Universităţii a aprobat, luni, înfiinţarea unui Centru de Limbi Moderne, care va fi subordonat consiliului facultăţii de profil.

"Obiectivul acestui centru este să ofere cursuri de predare-învăţare a limbilor moderne şi a limbii române ca limbă străină. Cursurile se adresează elevilor, studenţilor, doctoranzilor, masteranzilor, angajaţilor Universităţii, dar şi altor persoane din afară. Altfel spus, oricui este interesat, indiferent de nivelul la care cunoaşte limba", a explicat pentru BIHOREANUL Simona Bodog, preşedinta Comisiei de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control managerial intern din cadrul Senatului universitar.

La Centrul de Limbi Moderne se vor ţine şi testări pentru obţinerea certificatelor de competenţe lingvistice, iar cursurile vor putea fi individuale sau colective. Totodată, profesorii din centru vor oferi servicii lingvistice precum traduceri ori interpretariat, dar şi cursuri specifici domeniilor profesionale, precum cel medical ori cel juridic.

Tarifele cursurilor de la Centrul de Limbi Moderne urmează să fie stabilite, alături de detaliile privind posibilitatea înscrierii a cursanţilor.