Cele două instituţii cheie pentru educaţia bihoreană şi-au dat mâna pentru a asigura calitate în învăţământul bihorean. Şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Daniel Negrean, şi rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, au semnat un acord de parteneriat, primul de acest gen între cele două instituţii, prin care se asigură reciproc de colaborare.

"Avem un scop comun, de a creşte cetăţeni bine educaţi şi profesionişti", a spus, la semnarea acordului, Negrean. Totodată, Bungău a precizat că Universitatea trebuie să fie "cât mai prezentă în toate unităţile de învăţământ gimnazial şi liceal din judeţ" şi "să creeze cadrul necesar desfăşurării de activităţi comune între cadrele didactice preuniversitare şi universitare, dar şi între studenţi şi elevi".

Un astfel de acord va trebui să elimine, totodată, acuzele reciproce care există între profesorii din mediul preuniversitar şi cel universitar. În timp ce universitarii se plâng că le vin în facultăţi studenţi slab pregătiţi, şcolile orădene sunt nemulţumite de pregătirea absolvenţilor de facultăţi care devin profesori.

Un prim pas al colaborării va consta în realizarea unui ghid cu modele de subiecte pentru absolvenţii de studii universitare care vor să intre în sistemul preuniversitar, ca şi cadre didactice. "Trebuie să arătăm că nivelul absolvenţilor de facultate nu este cel pe care îl obţin candidaţii la examenul de titularizare, de nota 2 sau 3, ci de multe ori aceştia nu ştiu de unde să înveţe şi cum să înveţe", a explicat Negrean pentru BIHOREANUL.

Colaborarea a fost încheiată pe cinci ani şi prevede totodată că IŞJ Bihor va promova în şcolile bihorene oferta educaţională a Universităţii, astfel încât un număr cât mai mare de absolvenţii de liceu din judeţ să aleagă această universitate pentru continuarea studiilor.