Unsprezece persoane au decedat într-un accident aviatic petrecut luni după-amiază pe Aerodromul din Tuzla, iar alte trei persoane au fost transportate la spitalul din Constanţa, în stare gravă. În aeronavă, erau în total, în momentul accidentului, 14 oameni.

Avionul a avut probleme la decolare, după un zbor de doi kilometri prăbuşindu-se şi luând foc. Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, anchetatorii au găsit în avionul prăbuşit la aproximativ doi-trei kilometri de pista Aerodromului din Tuzla, 11 persoane decedate, alte trei persoane fiind deja la Spitalul Judeţean din Constanţa.

MApN a anunţat că avionul AN-2, prăbuşit luni la Tuzla, aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc şi avea o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, zece militari murind, iar alţi trei fiind răniţi, precizând că aeronava a luat foc la impactul cu solul.

"Un avion AN-2, aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, s-a prăbuşit luni, 5 iulie, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. În urma catastrofei aviatice, 10 militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi 3 au fost răniţi. La bordul aeronavei se aflau 4 membri ai echipajului şi 9 militari din cadrul Forţelor Navale", precizează un comunicat al MApN.

Potrivit sursei citate, la scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit, luând foc în urma impactului cu solul. Incendiul a fost stins la ora 18.15.

Avionul de tip Antonov An-2 este cunoscut ca fiind cel mai mare avion de transport biplan. El a intrat în serviciul Forţelor Aeriene Române în anul 1977, iar în prezent este folosit pentru antrenamentul paraşutiştilor.

UPDATE: A mai murit un militar!

Bilanţul catastrofei aviatice petrecute luni după-amiază la Tuzla este de 12 morţi şi doi răniţi, după ce unul din cei trei militari răniţi în accident a decedat, în cursul nopţii, la Spitalul Militar.

Potrivit unui comunicat de marţi al MApN, militarul care a murit, luni noapte, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, este locotenentul Liviu Antim.

Ministerul Apărării precizează că în urma accidentului de la aerodromul din Tuzla şi-au pierdut viaţa patru militari din cadrul Forţelor Aeriene şi opt din cadrul Forţelor Navale.

Operaţiunea de descarcerare a victimelor accidentului aviatic de la Tuzla a durat mai multe ore şi s-a încheiat în noaptea de luni spre marţi, în timp ce ancheta la faţa locului pentru a stabili cauzele accidentului continuă.

Conform unor surse din rândul investigatorilor, sunt cercetate două variante care ar fi dus producerea accidentului, una dintre acestea fiind o defecţiune tehnică, iar cea de-a doua o eroare umană, specialiştii inclinând mai degrabă spre cea de-a doua variantă. O versiune oficială legată de cauza accidentului aviatic de la Tuzla va fi prezentată după finalizarea anchetei.