Procurorii DNA au descins, luni dimineaţa, la mai multe adrese din Arad şi Timişoara. Între acestea se numără la sediile Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara şi PSD Arad, scrie Adevărul.ro.

Vizaţi de anchetă sunt şi trei parlamentari PSD: Florin Tripa, deputat de Arad, Dorel Caprar, deputat de Arad şi Ioan Chisăşliţă, senator de Caras Severin.

DNA a anunţat oficial că cercetările vizează fapte petrecute în perioada 2016-2019.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite în perioada 2016-2019. În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate pe raza judeţelor Timiş şi Arad, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediul judeţean al unui partid politic şi domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie", se arată în comunicatul DNA. 

Şeful DRDP Timişoara, Ciprian Ispravnic, a fost ridicat luni dimineaţa de procurori de la sediul PSD Arad, potrivit Mediafax.ro. 

La sediul DNA Timişoara a ajuns, în scaun cu rotile, şi senatorul de Caraş-Severin, Ion Chisăliţă, notează Adevărul.ro. 

Aceeaşi sursă scrie că DNA realizează o amplă anchetă care vizează modul în care Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a devenit o sursă de bani pentru PSD Arad, deputatul Florin Tripa ajungând deja la sediul DNA pentru audieri.

Vizaţi de anchetă mai sunt deputatul PSD de Arad Dorel Căprar şi senatorul PSD Caraş-Severin Ion Chisăliţă. 

Potrivit pressalert.ro, investigaţiile au început în urmă cu nouă luni de la o informaţie despre şpăgile care se încasau la cântarul de la vama Nădlac 2, punct obligatoriu de oprire pentru toate TIR-urile care ies din ţară.

Cel care coordona activitatea era, potrivit sursei citate, Cristian Horgea, membru PSD şi soţ al prefectei de Arad, Florentina Horgea, care a demisionat din funcţie, în 15 noiembrie. 

Şpăgile încasate erau de la cinci euro până la 100 de euro pentru ca funcţionarii să închidă ochii la neregulile constatate. 

Potrivit pressalert.ro, DNA a strâns probe că procente din banii colectaţi plecau spre unii dintre şefii din DRDP Timişoara, condusă de Cristian Ispravnic, care a fost susţinut să ocupe această funcţie de liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar. 

Şeful DRDP Timişoara l-a promovat, la finalul lunii august, pe Mircea Andrei Lucaciu în funcţia de şef al Departamentului de Venituri, având rolul de coordonator al activităţii de cântărire şi verificare a autocamioanelor la punctele de trecere a frontierei din Arad, Timiş şi Caraş-Severin. Asta desi Lucaciu a fost condamnat, în 2013, la zece luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic cu migranţi când lucra în vama Nădlac 2.