Şeful PPMT, Csomortányi István, ajuns protagonistul unui uriaş scandal toamna trecută, când pe internet a început să circule o fotografie ce-l înfăţişa zâmbind şi făcând salutul nazist, vrea să şteargă cu orice preţ urmele trecutului.

Bihorel a aflat că politicianul îşi sună şi îşi vizitează vechii amici cu care se distra în vremurile bune prin taberele de vară ale EMI, dar nu ca să depene amintiri, ci pentru a le cere la control calculatoarele, laptopurile şi telefoanele mobile, ca să se asigure că nu mai au fotografii compromiţătoare şi, în caz contrar, să "distrugă" dovezile despre care pretindea că sunt contrafăcute.

Nu de alta, dar "păcatul" tinereţii i-a distrus acum orice şansă de a mai candida la alegerile din acest an, ba i-a mai adus şi o amendă de 5.000 lei din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, sesizat de inamicii de la UDMR.

Bihorel îi sugerează să se calmeze, căci pozele pot fi şterse pe calculatoare, dar pe internet tot vor rămâne…