Romen Grossu, în vârstă de 44 de ani a fost pus în urmărire generală de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea în noiembrie 2009. Bărbatul era căutat pentru executarea unei pedepse de trei ani pentru înşelăciune. Sâmbătă acesta a vizitat sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) cu ocazia Zilei Porţilor Deschise.

În urma controlului efectuat la intrarea în instituţie pentru toţi vizitatorii, s-a depistat că este urmărit general, potrivit unor surse din Minister. Acesta a fost monitorizat în timpul vizitei sale prin minister şi ridicat din grupul din care făcea parte. Ulterior, bărbatul a fost predat Poliţiei Capitalei şi dus în arest.

Bărbatul a declarat că s-a dus la Ziua Porţilor Deschise de la MAI la rugămintea fiicei sale, care dorea să vadă o şalupă, a precizat Cristian Cican, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Romen Grossu urmează să fie predat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, a mai spus Ciocan.