USL ia în calcul devansarea alegerilor prezidenţiale. În planurile puterii, alegerile pentru preşedinte ar trebui să aibă loc anul viitor, în mai sau iunie, odată cu cele europarlamentare.

Premierul Victor Ponta a confirmat această variantă, susţinând că i-a propus şi preşedintelui Traian Băsescu să fie de acord cu comasarea europarlamentarelor cu prezidenţialele. "Examinează, nici nu putea să-mi dea un răspuns pe loc. E o idee să nu ţinem ţara în alegeri tot anul. Ne-ar prinde bine mai puţină campanie electorală", a declarat premierul.

O comasare a alegerilor ar însemna scurtarea cu şase luni a mandatului lui Traian Băsescu.

Ulterior, preşedintele a făcut declaraţii de presă, precizând că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor, însă a spus că este de acord să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari.

Preşedintele Băsescu a susţinut că soluţia pentru comasare o reprezintă "demisia simultană a preşedintelui şi a Parlamentului", după revizuirea Constituţiei, în spiritul referendumului din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri.

De asemenea, şeful statului a declarat că, în ceea ce priveşte comasarea alegerilor, există un precedent constituţional, respectiv decizia Curţii Constituţionale de a refuza comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.