Printr-un comunicat dat publicităţii luni, la o zi după ce PNL, pe de o parte, şi UDMR-PSD-ALDE, pe de altă parte, au semnat un acord privind o mai corectă distribuire a fondurilor către primăriile din Bihor, reprezentanţii judeţeni ai USR şi PLUS, deputatul Silviu Dehelean (foto dreapta) şi Ioana Mihăilă (foto stânga), condamnă această înţelegere, despre care arată că "au luat act cu surprindere şi dezamăgire".
Grabă pentru bani
"Graba şi secretul negocierilor din weekend pare sa fie explicată prin faptul că mâine, 30 iulie 2019, are loc şedinţa Consiliului Judeţean Bihor, unde semnatarii acordului vor împărţi între ei într-o primă fază, conform înţelegerii parafate, 28.492 mii lei", adică 28,492 milioane lei din aşa-numitele cote defalcate pentru echilibrarea bugetelor oraşelor şi comunelor din judeţ, după ce în ultimii doi ani PNL a acuzat coaliţia UDMR-PSD-ALDE că majoritatea banilor au fost daţi unităţilor administrativ-teritoriale conduse de propriii primari, iar localităţile cu edili liberali au fost fie ignorate, fie "sărite" de la împărţeală.
Cele două formaţiuni componente ale Alianţei 2020 acuză că "după trei ani de blocaj şi incapacitate de funcţionare a Consiliului Judeţean, cu 9 luni înaintea alegerilor locale, partidele din Consiliul Judeţean Bihor au reuşit să "găsească soluţia" ideală pentru a se înţelege: să distribuie politic banii ce ar trebui să revină contribuabililor din judeţul Bihor, cu o interpretare proprie şi originală a articolelor privind alocarea cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat din legea finanţelor publice locale".
Cei doi lideri, ai USR şi PLUS Bihor, afirmă că "trocul pe bani publici este consfinţit cu promisiunea finanţării de către Consiliul Local Oradea a câte unui proiect din partea "adversarilor" de la PSD, UDMR, ALDE, situaţie de-a dreptul hilară, pentru că votul orădenilor nu a trimis în Consiliul Local Oradea reprezentanţi ai ALDE".
"O rătăcire de etapă"
Reprezentanţii Alianţei 2020 afirmă că "această "tăiere a tortului bugetar bihorean" se va face de către mesenii politici de la PSD, PNL, UDMR, ALDE până în anul 2024, adică şi pe perioada următorului mandat local, indiferent de voinţa electorală a bihorenilor, voinţă care se va manifesta la urne abia în 2020".
Liderul USR Bihor şi cel al PLUS Bihor spun că "nu putem bănui conducerea PNL Bihor de naivitate", astfel că pentru ei "rămâne un mare mister raţiunea care a determinat această acţiune de asociere cu reprezentanţii PSD, UDMR şi ALDE, care şi-au dat măsura valorii de atâtea ori până acum, cu precădere în ultimii ani".
Dehelean şi Mihălă spun că "PNL Bihor nu avea nevoie de această asociere cu partidele politice care au produs, susţinut şi promovat toate măsurile care au afectat negativ societatea românească - de la OUG 13 la legile justiţiei şi la modificările codurilor penale, până la OUG 114 şi codul administrativ" şi arată că speră "ca acest protocol să fie doar o rătăcire de etapă şi nu o nostalgie şi o recreere a unui USL local".
50% după vot, 50% discreţionar
Acordul semnat duminică de liderii judeţeni ai PNL, UDMR, PSD şi ALDE are două prevederi, prima referindu-se la "o distribuire şi echilibrare" a bugetelor UAT-urilor din Bihor din această lună şi până în anul 2024, conform căreia jumătate de sumele provenite din cotele defalcate (din TVA şi impozitul pe profit) colectate în judeţul Bihor şi revenite de la bugetul de stat la cel al Consiliului Judeţean să fie împărţite oraşelor şi comunelor "în funcţie de necesităţile comunităţilor şi de solicitările acestora, pe baza ponderii numărului primarilor fiecărei formaţiuni semnatare", iar cealaltă jumătate să fie "decisă de formaţiunile aflate la conducerea executivă a Consiliului Judeţean Bihor, pe baza priorităţilor stabilite de aceasta".
Pe de altă parte, cele patru formaţiuni reprezentate în conducerea municipiului Oradea şi a judeţului Bihor s-au angajat să susţină câteva proiecte punctuale, precum realizarea tronsonului bihorean al Autostrăzii Transilvania (inclusiv a drumului de legătură dintre Oradea şi autostradă), a şoselei Via Carpatia, conectivitatea feroviară a Bihorului, dezvoltarea Aeroportului şi extinderea numărului de curse aeriene interne şi externe etc.