Miercuri seara începe regalul fotbalistic programat timp de şapte zile la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea.

Concret, în această perioadă, de miercuri, 1 noiembrie şi până marţi, 7 noiembrie, arena sportivă bihoreană va găzdui patru jocuri şi toate sunt programate în nocturnă.

Primele două dispute au loc în cadrul Cupei României, cea de-a treia este programată în Superligă, iar jocul al patrulea în Liga a III-a.

Mai întâi, miercuri de la ora 18, echipa arădeană UTA, care îşi dispută la Oradea meciurile din această perioadă, va primi replica oltenilor de la Universitatea Craiova, în etapa a II-a a Grupei D din Cupa României. Apoi, vineri seara, de la ora 20:30, FC Bihor se va confrunta cu Dinamo în etapa a II-a a Grupei C din Cupa României.

Meciul al treilea va avea loc luni seara, de la ora 18, între UTA şi Dinamo, o partidă care va conta pentru etapa a 15-a, ultima a turului de campionat din Superligă.

În fine, jocul al patrulea, ultimul programat la Stadionul Iuliu Bodola în acest interval de şapte zile va avea loc marţi, 7 noiembrie, tot de la ora 18, FC Bihor – Phoenix Buziaş, în cadrul etapei a 11-a din Seria a 8-a a Ligii a III-a.

Se anunţă aşadar un program atractiv timp de o săptămână pentru iubitorii fotbalului bihorean, care vor avea ocazia să vadă câte două jocuri ale echipelor FC Bihor, UTA şi Dinamo.

Primul duel, cel de miercuri seara, dintre UTA şi Universitatea Craiova, programat în Cupa României, se anunţă foarte interesanat, întrucât UTA, care este în creştere de formă şi care vine după o victorie în deplasare, repurtată în campionat pe terenul celeilalte echipe din Craiova, FC U 1948, va primi replica unei forţe a campionatului românesc din ultimii ani, Universitatea Craiova, o echipă cu pretenţii la campionat şi cupele europene an de an.

Jocul, care va fi televizat, va fi arbitrat la centru de clujeanul Sorin Vădana.

În prima etapă, UTA s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la Gloria Buzău, în timp ce Universitatea Craiova a remizat cu scorul de 1-1 pe terenul celor de la CS Tunari.

Înaintea partidei cu Universitatea Craiova, clubul arădean anunţă că spectatorii vor avea acces în incinta stadionului „Iuliu Bodola” cu începere de la ora 16, doar pe baza biletelor, abonamentelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator.

Pentru asigurarea accesului spectatorilor în arena sportivă, agenții de ordine și siguranță ai societății specializate de pază și protecție vor efectua, în dreptul punctelor de acces, controlul corporal preventiv și al bagajelor cu scopul de a identifica și reține potențiale obiecte și materiale interzise, pe care spectatorii încearcă să le introducă în arena sportivă.

Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice, ori alte obiecte care prin natura lor pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

Este interzisă introducerea sau afișarea de bannere, inscripții sau alte mijloace de publicitate vizuală care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!