Terenurile sintetice de la Baza Sportivă Tineretului din Oradea pot fi întreţinute, iar suprafaţa de joc regenerată mult mai uşor, după ce administratorul arenei, Spiridon Baltsavias, a achiziţionat recent un utilaj performant Sand Matic. "Este un utilaj unic în România şi a fost achiziţionat pentru întreţinerea gazonului artificial a terenurilor sintetice de la Baza Sportivă Tineretului", a declarat Spiros, administratorul SC Timovladian, cel care s-a ocupat de realizarea acestor terenuri unde îşi desfăşoară activitatea o serie de copii şi tineri de la LPS Bihorul.

"Având în vedere că aceste terenuri sunt suprasolicitate, de copiii de la LPS Bihorul şi de amatorii dornici de mişcare, venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu noi lucrări de întreţinere executate de un utilaj de ultimă generaţie din Germania. Ghidat cu o telecomandă, acesta împrăştie granule de cauciuc, perie şi ridică firul de iarbă. Practic calitatea gazonului este substanţial îmbunătăţită, iar durata sa de viaţă prelungită odată cu utilizarea acestui aparat", a mai precizat Spiridon Baltsavias.

De precizat faptul că utilajul poate fi închiriat şi de către deţinătorii altor terenuri sintetice din judeţ sau chiar din ţară.

Pe de altă parte, la Baza Tineretului este în plină desfăşurare Campionatul Judeţean de minifotbal, care a ajuns în faza play-off-ului.

Conform organizatorului, câştigătoarea turneului va juca ulterior cu învingătoarea turneului similar care se desfăşoară în sudul judeţului, la Ştei, pentru calificarea în etapa următoare. De asemenea, Spiridon Baltsavias îşi doreşte ca federaţia naţională de specialitate să atribuie organizarea turneului final al Campionatului Naţional de minifotbal la Baza Tineretului din Oradea, care dispune de opt terenuri.