Povestea palatelor orădene, promovată de Fundaţia de Protejarea a Monumentelor Istorice, a căpătat, de marţi, o nouă identitate vizuală. Artistul fotograf Larisa Birta a găsit o modalitate inedită de a pune în valoare clădirile de patrimoniu ale oraşului, combinând, cu ajutorul inteligenţei artificiale, detalii ale faţadelor cu chipuri feminine, stilizate, artificiu menit să atragă atenţia "generaţiei care urmează".
"Lansăm azi, 28 martie 2023, împreună cu artistul Larisa Birta, un nou concept numit "Tărâmul Oradea Heritage", ce prezintă imagini inspirate din decoraţiunile faţadelor palatelor orădene, urmând ca ideile să continue ca inspiraţie şi din alte locuri nevăzute ale clădirilor. Am creat acest Tărâm pentru a continua povestea palatelor orădene cu prezentarea spiritului artistic şi creativ, dar îndrăzneţ, al societăţii Belle Epoque, folosindu-ne de tehnicile noii ere, a inteligenţei artificiale", se arată într-un comunicat al Fundaţiei.
Potrivit acestuia, "conceptul a fost realizat de către Larisa Birta cu ajutorul unui program de editare, iteligenţă artificială, care prin cuvinte codate, transformă imaginea reală într-o imagine fantastică", integrând în detaliile arhitecturale ale unor clădiri emblematice chipuri expresive şi siluete ale unor tinere frumoase, toate fotografiile aparţinând artistei.
Pentru a preveni eventualele critici legate de acest experiment, comunicatul precizează: "Cu riscul ca prin iniţiativa noastră să aducem atingere opiniei specialiştilor, credem că datoria generaţiei care azi protejează patrimoniul construit este să găsească soluţii şi pentru atragerea generaţiei care urmează.
Prin acest concept, Oradea Heritage consideră că setul de atracţii arhitecturale se poate ridica la aşteptările consumatorilor de frumos doar dacă sunt prezentate în materiale şi informaţii cu aspect vizual avansat din punct de vedere al comunicării, informării şi tehnologiei".
Conceptul este prezentat în detaliu pe site-ul oradeaheritage.ro, într-o secţiune specială.