Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a demarat ample controale la unităţile de cazare din Bihor, pentru a se asigura că turiştii care vor ajunge aici vor fi feriţi de peripeţii nedorite.

Într-o conferinţă de presă care a avut loc miercuri, inspectorul şef, colonel Sorin Caba, şi şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU, colonel Alin Nemeş, au vorbit despre scopul acestor verificări şi au prezentat primele rezultate.

Sorin Caba, ISU Crişana„S-a urmărit ca operatorii economici care desfăşoară activităţi în turism să fie în conformitate cu legislaţia, având în vedere creşterea de la an la an a numărului de turişti”, a declarat Sorin Caba (foto).

Până acum, militarii au făcut controale la 33 de unităţi turistice, din Oradea, Băile Felix şi Băile 1 Mai, în timpul cărora au constatat 171 de deficienţe, din care 57 au fost remediate pe loc. „Până acum, nu s-au constatat încălcări grave ale legislaţiei în vigoare, astfel încât colegii mei să aplice măsura închiderii”, a declarat Nemeş.

În schimb, pompierii au găsit unităţi fără autorizaţie de securitate la incendiu, cu deficienţe de ordin organizatoric, cum ar fi nenominalizarea personalului cu atribuţii în caz de incendiu, cu probleme de funcţionare sau existenţă a mijloacelor de intervenţie, ori cu probleme la instalaţiile electrice, care fie erau subdimensionate, fie cu defecţiuni. În total, pompierii au dat 20 de amenzi, în cuantum de 26.000 lei.

De asemenea, militarii au făcut şi 15 controale la ocoale silvice de stat şi private, care au şi cabane disponibile spre închiriere. Aici s-au găsit 81 de nereguli, din care 24 au fost remediate pe loc. Pentru celelalte probleme, ISU Crişana a împărţit 49 de avertismente şi 3 amenzi, în cuantum de 2.500 lei.

Cu prilejul acestor controale, la 13 ocoale silvice şi la 32 de unităţi de cazare, pompierii au organizat şi exerciţii în caz de incendiu şi de instruire a personalului, la care au participat, în total, 389 de angajaţi.

Militarii au transmis şi sfaturi pentru turişti, astfel încât să fie pregătiţi, dacă devin protagonişti într-o situaţie de urgenţă. Primul lucru pe care trebuie să-l facă este să observe cu atenţie hotelul sau pensiunea în care s-au cazat, imediat ce au ajuns acolo, astfel încât să ştie care sunt căile de evacuare.