La fel ca în fiecare iarnă, și anul acesta Prefectura Bihor a decis ca pe perioada sărbătorilor să fie suspendată proba practică din cadrul examenelor pentru obținerea permiselor de conducere auto.
Instituția Prefectului a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că „măsura a fost luată ținând cont de perioada aglomerată determinată de traficul intens de autovehicule, de posibilele condiții meteo nefavorabile, specifice sezonului rece, precum și de multiplele lucrări de infrastructură din municipiul Oradea”.
Anul acesta, examenele practice „îngheață” pentru trei săptămâni, din data de 22 decembrie 2025 până în data de 9 ianuarie 2026, urmând ca acestea să fie reluate la 12 ianuarie, așadar în a doua zi de luni a anului următor.
Decizia a fost adoptată prin ordin emis de către prefectul Marcel Dragoș și a fost adusă la cunoștința şcolilor de conducători auto autorizate.