Pentru a se apropia şi mai mult de Dumnezeu, bihorenii merg cu miile în pelerinaje la mănăstiri şi locuri sfinte din ţară şi de afară.

Dacă unii preferă să viziteze locurile de rugăciune pe cont propriu, majoritatea apelează la bisericile din care fac parte, la agenţii specializate şi, mai nou, chiar la agenţia de turism a Patriarhiei Române. Costurile variază de la 50 de lei, pentru excursii de o zi, la 900 de euro, pentru un sejur de 12 zile în Israel.

Izvor de vindecare

Pentru creştini, pelerinajul nu e nici pe departe o simplă excursie. Preoţii spun că pelerinajele se fac la locurile sfinte, la mormintele martirilor, la moaştele sfinţilor, precum şi la mănăstiri şi biserici, pentru ca fiecare creştin să-şi intensifice viaţa spirituală, să se roage pentru iertarea păcatelor ori să ceară ajutorul într-o situaţie dificilă.

În Bihor, cea mai căutată destinaţie e Mănăstirea de la Izbuc, situată la poalele munţilor Codru Moma, unde vieţuiesc 20 de călugări şi călugăriţe. Principalul punct de atracţie este un izvor care izbucneşte periodic, odată la 15-20 de minute, şi despre ale cărui ape se spune că au puteri vindecătoare. La Izbuc se duc anual mii de vizitatori, pe cont propriu ori în grupuri organizate de biserici sau agenţii de turism. Spre exemplu, pe 3 august, agenţia Eurovacanţa, specializată în pelerinaje, organizează o ieşire prin Ţara Beiuşului, care include o vizită la Izbuc, cu participare la slujbă, dar şi vizitarea Peşterii Urşilor şi Muzeului Etnografic Flutur din apropiere, care costă 50 de lei. Tariful nu cuprinde, însă, intrările la obiectivele turistice, ci doar transportul şi un ghid.

În căutarea minunilor

Mănăstirea Izbuc este inclusă şi în turul "Pe urmele părintelui Arsenie Boca", una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei române, organizat de Basilica Travel, agenţia de turism a Patriarhiei Române, care din luna iunie are reprezentanţă şi în Oradea. Excursia de o zi costă 65 de lei şi cuprinde vizitarea mănăstirilor Prislop (Hunedoara), unde este înmormântat Arsenie Boca, iar la întoarcere Crişan şi Izbuc, alături de un preot care explică însemnătatea locurilor traversate.

Un alt loc important de pelerinaj din Ardeal este Mănăstirea Nicula (judeţul Cluj) unde se găseşte icoana Fecioarei Maria, pictată în 1681, şi despre care se spune că în secolul XVII ar fi lăcrimat şi că este făcătoare de minuni. Pe 14 şi 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, Eurovacanţa organizează o vizită aici, bineînţeles cu participare la slujbe. Excursia costă doar 55 de lei şi include o masă oferită de monahi şi ghidaj. Totuşi, organizatorii îi anunţă pe doritori să-şi aducă saci de dormit, căci vor înnopta sub cerul liber. Aceeaşi agenţie are programat în ultimul weekend al lunii august un pelerinaj la Mănăstirea Prislop, Catedrala din Alba Iulia, Schitul Aiud, Mănăstirea Oaşa şi o vizită la Salina Turda, la preţul de 155 de lei, cu cazare inclusă şi mese la mănăstiri.

În Ţara Sfântă

În ce priveşte pelerinajele în străinătate, cele mai căutate sunt cele în Israel, unde sunt vizitate Nazaretul, Cana Galileii, Râul Iordan, Muntele Sion, Zidul Plângerii, Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte peştera în care s-a născut Iisus, şi Muntele Măslinilor. Totodată, turiştii pot parcurge Via Dolorosa, drumul crucii.

Un asemenea pelerinaj e organizat de Basilica Travel cu plecare din Cluj Napoca. Pentru un sejur de patru nopţi şi cinci zile, cu transport, cazare, demipensiune, intrări la obiective, un preot însoţitor şi asigurarea medicală, turiştii plătesc 395 de euro. Cum în Israel se obişnuieşte lăsarea unui bacşiş angajaţilor care-i primesc, fiecare turist e anunţat să-şi pregătească 20 de euro, pentru toată excursia. "Este o călătorie spirituală pe care o recomand tuturor", spune Ramona, o tânără din Oradea care a fost recent în pelerinaj prin agenţia Patriarhiei. Un sejur similar, dar de 11 zile, costă 875 de euro.

Grecia e cea de-a doua destinaţie căutată de credincioşi. Un pelerinaj la Muntele Athos, care poate fi vizitat doar de bărbaţi cu o viză specială (diamonitrion) emisă de monahi, costă 295 de euro pentru şapte nopţi, dar nu include nici masa, nici transportul până la Bucureşti, de unde se face plecarea grupurilor. Dar ce nu fac credincioşii pentru liniştea sufletului?...