Începând de sâmbătă, orădenii se vor putea vaccina anti-Covid într-un centru de tip modular amenajat în centrul municipiului, mai precis pe platoul din Piaţa Gojdu, dintre Casa de Cultură şi Catedrala Ortodoxă. Acolo vor fi deschise în total 6 fluxuri de vaccinare, dintre care 4 cu serul Pfizer, respectiv două cu serul produs de Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză.

Acesta este primul centru modular deschis în Oradea, oraş în care funcţionează, în schimb, cu succes un centru de tip drive-through, unde, însă, doritorii trebuie să se prezinte cu maşinile. 

"Amplasarea centrului de vaccinare în zona centrală, în proximitatea staţiilor de transport public – tramvai şi autobus - permite accesul facil al persoanelor, fiind astfel posibilă efectuarea unui număr mare de vaccinări într-un timp scurt şi în condiţii de siguranţă sanitară", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de dr. Daniela Rahotă, directorul DSP Bihor. 

Centrul va funcţiona zilnic în intervalul orar 08.00-20.00 şi va dispune de patru fluxuri de vaccinare cu serul produs de compania Pfizer şi două fluxuri de vaccinare cu vaccinul Johnson & Johnson. 

Vaccinarea se poate realiza fără planificare (prezentarea la centrul de vaccinare doar cu buletinul), precum şi cu programare prealabilă în Platforma RoVaccinare.

Pentru cele două fluxuri Johnson & Johnson, programul de funcţionare, în cazul persoanelor care nu s-au planificat pe platformă, va fi zilnic, în intervalul orar 11-12 şi 16-18 (similar fluxului Johnson & Johnson de la centrul drive-through din parcarea centrului ERA Park).

Centrul modular din Piaţa Gojdu va fi deschis "având în vedere necesitatea creşterii capacităţii de vaccinare a populaţiei în judeţul Bihor şi adresabilitatea crescută a orădenilor la vaccinare". Demersurile pentru operaţionalizarea lui au fost făcute de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor şi Primăria Municipiului Oradea.

"Menţionăm faptul că în România vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este voluntară şi gratuită. Vaccinarea este soluţia optimă pentru revenirea la o viaţă normală, într-un mediu favorabil şi sigur", precizează reprezentanţii DSP.