Metorologii anunţă pentru următoarele două zile un val de frig în Crişana însoţit de ploi torenţiale, vijelii şi pe alocuri grindină.

"În vestul ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, însoţite de frecvente descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii grindină şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie", se menţionează într-o informare emisă pentru zona Banat - Crişana de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte sau prin acumulare, 15 – 25 litri pe metru pătrat, iar la munte 40 – 60 litri pe metru pătrat.

Aceste fenomene se vor manifesta mai intens în după-amiaza zilei de duminică şi în cursul nopţii spre luni.

Avertizarea meteorologică este valabilă de duminică, începând cu ora 15, până miercuri dimineaţă la ora 8.

De altfel, valul de instabilitate atmosferică va afecta în cursul săptămânii viitoare întreaga ţară. Potrivit presei centrale temperaturile medii ar putea să scadă şi cu 10 grade Celsius.