Numărul bihorenilor diagnosticați cu infecții respiratorii acute a crescut cu peste 21% într-o singură săptămână, iar cel al pneumoniilor cu mai bine de 18%, arată cele mai recente date ale Direcției de Sănătate Publică Bihor.

În județ au fost raportate și patru cazuri de gripă, după ce în săptămâna precedentă nu fusese înregistrat niciunul.

Peste 1.300 pneumonii

Potrivit informațiilor transmise marți BIHOREANULUI de către Direcția de Sănătate Publică Bihor, în săptămâna a 42-a acestui an, adică în perioada 12-18 octombrie, medicii din județ au raportat 6.353 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), față de 5.220 în săptămâna precedentă, cu aproape 22% mai multe, după ce în săptămâna anterioară numărul acestor îmbolnăviri scăzuse cu 9%.

Dintre pacienții diagnosticați cu infecții respiratorii, 46 au necesitat internarea în spital, puțin mai mulți față de cei 43 în săptămâna precedentă.

A continuat să crească și numărul pneumoniilor, pentru a treia săptămână consecutiv. Dacă în prima săptămână de monitorizare a noului sezon rece, 28 septembrie - 4 octombrie, DSP Bihor raportase 886 cazuri, iar în săptămâna 5-11 octombrie numărul acestora ajunsese la 1.115, în ultima săptămână au fost înregistrate 1.319 pneumonii.

Față de săptămâna precedentă, creșterea este de 204 cazuri, ceva peste 18%, iar comparativ cu începutul sezonului, numărul pneumoniilor este mai mare cu aproape 49%.

În schimb, numărul bolnavilor de pneumonie care au necesitat spitalizare a scăzut ușor, de la 111 la 108.

În total, în perioada 12-18 octombrie, în Bihor au fost raportate 7.672 cazuri de infecții respiratorii acute și pneumonii, cu 1.337 mai multe decât în săptămâna precedentă, ceea ce reprezintă o creștere de peste 21%. Numărul total al internărilor pentru aceste două categorii de afecțiuni a rămas însă neschimbat -154.

Au reapărut cazurile de gripă

Cele mai recente date ale DSP Bihor indică și reapariția cazurilor de gripă, după ce în săptămâna precedentă nu fusese înregistrată nicio îmbolnăvire.

Concret, medicii au diagnosticat clinic patru cazuri de gripă, niciunul dintre pacienți neavând nevoie de internare. În prima săptămână de monitorizare a sezonului, în județ fuseseră raportate două asemenea cazuri, tot fără spitalizări.

Între timp, a continuat și vaccinarea antigripală. Potrivit DSP Bihor, de la începutul sezonului au fost administrate în județ 9.922 doze de vaccin, față de 7.451 câte fuseseră raportate până la sfârșitul săptămânii precedente, ceea ce înseamnă că în ultima săptămână au fost administrate încă 2.471 doze, numărul total al vaccinărilor crescând cu 33%.

Datele DSP Bihor au fost centralizate pe baza raportărilor transmise de 261 de medici din județ, față de 244 în săptămâna precedentă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!