Piaţa Unirii a fost în sărbătoare, duminică. În organizarea Primăriei şi a Asociaţiei Sfântul Ladislau, comercianţi, meşteri şi artişti de pe Valea Ierului au venit în centrul Oradiei, pentru prima zi a Carnavalului Florilor.

Poftiţi la pâine!

Târgul s-a deschis la prânz, cu prezentarea "pâinii noi". Mai mulţi brutari au adus în centru pâine coaptă din făina făcută din grâul recoltat vara aceasta, prezentând astfel o veche tradiţie din satele din nordul Bihorului, unde, pe vremuri, toţi sătenii celebrau pâinea nouă în ziua recoltei.

Nerăbdători să guste din pâinea proaspătă, cum rar mai au ocazia să mănânce, zeci de orădeni s-au aşezat rapid la coadă, ca să primească gratuit o felie de pâine. De altfel, cozile au dispărut abia când pâinea s-a terminat.

În piaţă a fost amplasată şi o mică scenă, pe care au urcat, pe rând, mai mulţi cântăreţi şi dansatori maghiari. De altfel, şi publicul a fost format în cea mai mare parte din unguri.

Pe la standurile din piaţă, trecătorii au putut găsi de la brânzeturi la vin, boia de ardei dulce, săpunuri naturale ori bijuterii handmade. Preţurile au fost acceptabile, aşa că mulţi dintre cei care au ajuns în centru şi-au cumpărat câte ceva.

Invitaţie la paradă

Distracţia a fost deranjată doar de vremea ploioasă, care i-a îndepărtat din piaţă atât pe spectatori, cât şi pe comercianţi. Aceştia din urmă se vor întoarce luni, însă, când în centrul Oradiei vor ajunge şi patru care cu flori.

De altfel, parada carelor va fi punctul culminant al evenimentului. Acestea vor porni la ora 11 de la intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal, dar nu vor merge prea mult. Se vor opri în parcarea de pe Decebal nr. 3, unde vor staţiona până la ora 14. Adevărata paradă va porni atunci, până în centru, pe traseul Decebal – Tudor Vladimirescu – Piaţa Unirii.  

Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune, organizatoarea festivalului, a transmis duminică un apel către orădeni, invitându-i să ia parte la parada de luni. "Dorim ca oamenii să se bucure de acest eveniment şi cei care în fiecare an au participat în alaiul carelor alegorice, să o poate face şi anul acesta. Îi invităm pe toţi cei care sunt deja în Oradea sau vor veni mâine cu acest scop, să formeze alaiul carelor. În acelaşi timp subliniem încă o dată că evenimentul de mâine este unul cultural şi că astfel de momente nu trebuie folosite pentru a aduna capital de imagine sau politic", a transmis Jurca, printr-un comunicat de presă.

CJ Bihor, propriul festival

Precizările lui vin în contextul în care, nemulţumiţi că partenera Primăriei este o asociaţie condusă de preşedintele PPMT Bihor, Zatyko Gyula, şefii Consiliului Judeţean Bihor au decis să îşi organizeze propriile evenimente care să marcheze Carnavalul Florilor.

Programul CJ Bihor s-a desfăşurat duminică, în Parcul Bălcescu, unde au venit câţiva meşteri tot de pe Valea Ierului. De asemenea, au avut standuri Teatrul Szigligeti, Aeroportul Oradea şi Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, şi diverşi comercianţi, care au scos la vânzare jucării, albume foto sau steaguri şi fanioane ungureşti. De altfel, 20 august este una dintre sărbătorile naţionale ale Ungariei. Totodată, programul CJ Bihor a cuprins şi el recitaluri de muzică şi dans, dar şi teatru pentru copii.

Fie pentru că n-au ştiut, fie pentru că evenimentul nu li s-a părut atractiv, spectatorii din parcul Bălcescu au fost mai puţini decât cei din centrul oraşului.


CARNAVALUL FLORILOR

Programul zilei de luni, 21 august

11:00 – Organizarea paradei în parcarea de pe B-dul Decebal numărul 3
12.00 – deschiderea târgului de produse tradiționale - Târgul Gusturilor din Valea Ierului
11:00 - Sosirea carelor alegorice in parcarea de pe Bdul Decebal nr. 3
14:00 - Plecarea carelor alegorice spre Piaţa Unirii: traseu - B-dul Decebal, Tudor Vladimirescu, Piaţa Unirii
15:30 - Sosirea în Piaţa Unirii
15:45 - Prezentare care alegorice
16:00 Moment folcloric cu Ansamblul Bihorul
18:30 – Plecarea carelor Alegorice din Piața Unirii
20:00 – Închidere eveniment