Căldura extenuantă va continua cel puțin până vineri dimineață în Bihor, inclusiv, după cum arată datele publicate miercuri de Administrația Națională de Meteorologie.
Conform ANM, de joi, de la ora 10, până vineri dimineață, la aceeași oră, 10, în Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, valul de căldură va continua să se manifeste, va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
„Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime în general între 17 și 20 de grade”, precizează ANM.
În același interval, alte județe vor fi sub cod portocaliu de caniculă.
În Banat, Oltenia și jumătatea de sud a Munteniei, temperaturile maxime vor fi de 38 - 40 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală, precizează meteorologii.
Vineri, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării.
După cum BIHOREANUL a mai arătat, avertizarea de tip cod galben de caniculă a intrat deja în vigoare în județul Bihor încă de miercuri dimineață.
Până joi dimineață, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade.