Muzeele orădene se întrec în a oferi atracții pentru cei mici, astfel că în perioada următoare organizează mai multe activități.
Printre acestea se numără „Vânătoarea de comori”, pentru a-l sărbători cultural pe Iosif Vulcan, precum și „Povestiri despre plantele medicinale”, elevii urmând să descopere diverse ierburi și proprietățile lor vindecătoare. Sărbătorile Pascale ce urmează vor fi mai creative prin încondeiere de ouă, sub îndrumarea unui meșter popular.
Vânătoare de comori și povești cu plante
Prin „Vânătoarea de comori” culturale se va celebra în mod simbolic împlinirea a 184 de ani de la nașterea lui Iosif Vulcan.
Copiii peste 7 ani, cărora le este adresată activitatea, vor forma echipe și vor descifra indicii care îi vor conduce spre descoperirea unor detalii despre viața și activitatea marelui cărturar, precum și despre Revista „Familia”.
Primii care vor ajunge la comoară vor primi diplome de vânător de comori. Activitățile vor avea loc în perioada 25-30 martie, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, iar taxa de participare este de 10 lei (înscrieri și detalii la tel. 0742.054.686).
Tot începând de marți, 25 martie, de la ora 11, timp de 3 zile, elevii mai mari, de gimnaziu și liceu, vor putea descoperi ierburi aromate și mirodenii, vor afla despre puterea vindecătoare a plantelor și vor realiza un mic suvenir. Toate acestea în cadrul atelierului „Povestiri despre plantele medicinale”, care va avea loc la Muzeul orașului Oradea. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0771.741.331.
Sărbători de Paște creative
În apropierea Sărbătorilor Pascale, specialiștii Secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea îi așteaptă pe copii și adulți deopotrivă la „Tradiții Pascale”, un atelier de încondeiat ouă.
Sub îndrumarea meșterului popular Dorina Hanza, din Drăgoteni (jud. Bihor), participanții vor încondeia ouă cu ceară folosind motive tradiționale, după care fiecare va putea duce acasă oul „împistrit”. În partea a doua a atelierului, cei prezenți vor vizita expoziția de bază a Secției de Etnografie. Prețurile sunt de 20 lei/copil și 25 lei/adult și includ și materialele pe care le vor folosi.
Atelierele se vor desfășura în perioada 1-16 aprilie 2025, de marți până vineri, de la orele 10 și 12, iar programări se fac până în 31 martie, la tel: 0744.408.556.
„Un Paște creativ – artă și poveste” este un alt atelier de educație muzeală, care va avea loc tot la MȚC, perioada 15 – 17 aprilie 2025, de la ora 10, și se adresează elevilor din învățământul primar. Aceștia vor participa la discuții interactive despre însemnătatea sărbătorii, vor viziona un film animat cu temă pascală, vor confecționa decorațiuni și vor vizita o expoziție, la alegere.
Pentru aceste ateliere, programări se fac la telefon 0772.081.499, iar taxa este de 20 de lei.