Omul de afaceri Rareş Codrean, patronul unei firme din domeniul IT, a lansat pe Facebook o campanie de recrutare.

Potrivit anunţului, gândit să atragă atenţia, prin faptul că îi provoacă pe pretendenţi să spargă emailul sau website-ul companiei, angajatorul caută hackeri de până la 24 de ani, specializaţi în domeniul vulnerabilităţilor de securitate ale sistemelor de operare şi aplicaţiilor server şi web.

Cei care se aşteaptă la un job în care vor ataca serverele unor instituţii sau firme cu cagula trasă pe faţă în ritmuri de muzică house se înşală.

Mult mai cuminte, munca este una de "white hat", adică va fi un hacker situat de "partea bună a forţei", expert în securitate, specializat în testarea sistemelor unei organizaţii pentru a preveni penetrarea lor.

În ce priveşte limita de vârstă a candidaţilor, situaţia e chiar mai clară. Angajatorul caută studenţi, ca să îi poată forma după propriile standarde, şi nu neapărat specialişti deja formaţi.

Nu de alta, dar aceştia pot câştiga în oraşe precum Cluj sau Timişoara şi 4.000 euro pe lună. Bani pe care o firmă din Oradea nu îi poate deocamdată produce, nici măcar dacă lucrează cu hackeri...