Vânătoarea de la Balc este, şi în acest an, ţinta organizaţiilor pentru protecţia drepturilor animalelor, care au făcut, din nou, plângere penală la adresa organizatorilor, susţinând că vânătoarea este ilegală.

Potrivit subcomisarului Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, plângerea a fost înregistrată în cursul zilei de vineri, la Poliţia Marghita, iar în cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii de la această secţie s-au deplasat la domeniul de vânătoare pentru a verifica cele semnalate.

De altfel, o mână de militanţi s-au strâns, ca în anii trecuţi, la poarta domeniului, pentru a protesta astfel faţă de iniţiativa lui Ţiriac.

Tot sâmbătă, o altă organizaţie pentru protecţia animalelor, Vier Pfoten, a protestat printr-un comunicat transms presei, în care critică din nou organizarea vânătorii, spunând că „adevăraţii campioni câştigă trofee, nu le împuşcă", şi au adresat o scrisoare deschisă magnatului Ion Ţiriac, să renunţe la aceste partide de vânătoare.

„Vier Pfoten le-a trimis celor mai importanți participanți la vânătoare, inclusiv domnului Ion Țiriac, o scrisoare în care le solicită să schimbe ținta și să înlocuiască acest hobby sângeros cu activități mai pașnice. Organizaţia consideră că acest "eveniment" nu respectă minime principii morale și nici reguli de etica vânătorii, motiv pentru care nu poate fi considerat decât un masacru", arată un comunicat al ONG-ului.

Vânătoarea de la Balc a început efectiv sâmbătă dimineaţă. Mai mulţi gonaci din rândul localnicilor şi vânători s-au adunat la intrarea pe fondul de vânătoare, unde li s-a făcut un instructaj, vânătoarea urmând să se desfăşoare pe parcursul a două goane.

"Vânătoarea a început. Noi avem acolo o echipă de doi medici care recoltează probe şi le va analiza, împreună cu medicul concesionar din Balc, care are contract cu asociaţia de vânătoare a domnului Ţiriac", a declarat, sâmbătă, pentru BIHOREANUL, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Remus Moţoc.

Duminică, în ultima zi a vânătorii, este programată o singură goană.

Detalii, în articolul "Începe vânătoarea de la Balc. Magnatul Ion Ţiriac a aterizat la Oradea"

Citiţi scrisoarea deschisă transmisă de Vier Pfoten, în galeria de documente!