Dr. Mircea Gelu Budău, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, a declarat duminică pentru BIHOREANUL, că vânătoarea s-a încheiat înainte de ora 12. Acesta s-a deplasat duminică dimineaţă la Balc, fiind invitat să participe la fotografia de grup făcută de Ţiriac cu prilejul fiecărei vânători.

„În cele 2 zile s-au împuşcat aproximativ 130 de mistreţi, iar la ora 12 s-a făcut şi tabloul vânătorilor, cu toţi invitaţii. Carnea ca atare, după ce va fi controlată de medicii DSVSA atât sub raport de trichineloză cât şi de pestă, va pleca la cămine de bătrâni şi de copii în cazul în care analizele vor fi corespunzătoare", a declarat dr. Budău.

Potrivit acestuia 6 medici din cadrul Direcţiei au fost delegaţi să se ocupe de prelevarea probelor şi pentru analizarea lor. „Noi vom putea da rezultatele analizelor cel mai probabil marţi dimineaţă. Carnea va pleca de la Balc cu trei maşini frigorifice, care încă sunt acolo", a mai spus Budău.

O parte dintre oaspeţii omului de afaceri Ion Ţiriac vor porni spre casă de pe Aeroportul Oradea cu trei avioane duminică după amiază, două curse fiind programate să plece la ora 15, iar o a treia în jurul orei 17.

Potrivit presei centrale, o parte din câinii folosiţi de hăitaşi la Vânătoarea de la Balc au fost aduşi din Ungaria. În plus, fiindcă vânătorii nu aveau suficiente animale de împuşcat, se pare că Ion Ţiriac a cumpărat o parte din mistreţi din Ungaria, i-a transportat cu maşinile până la Balc, unde le-a dat drumul în sălbăticie, pe domeniul întins pe 1500 de hectare.

În prima zi de vânătoare s-a tras toată ziua. Participanţiii la vânătoare s-au oprit cât ca să mănânce ceva la prânz: tochitură cu mămăliguţă şi fasole cu ciolan.

Pentru ca invitaţii să se simtă bine, au fost tocmiţi 200 de localnici din zona localităţii Balc, Traian Ilea - interpretul piesei "Puşca şi cureaua lată" - precum şi cântăreţele Lavinia (ex- Spicy), despre care se spune că l-a vrăjit de-a dreptul pe multimilionarul Wolfgang Porsche, şi moldoveanca Anna Lesko. Prima a prestat vineri seară pentru 1200 euro, iar a doua sâmbătă, pentru 3000.

UPDATE: Şeful DSVSA a declarat duminică seară că medicii din subordine au finalizat prelevarea probelor în cazul mistreţilor de la vânătoarea de la Balc. „Ni s-au dat spre analiză în total 160 de mistreţi, dintre care 36 au fost împuşcaţi ieri (n.r. sâmbătă). Cel mai mare mistreţ împuşcat a avut cam 120 de kilograme", a spus Budău.