Județul Bihor, la fel ca altele din țară, se va afla în următoarele zile sub cod galben de intensificări ale vântului, iar în unele zone sub cod portocaliu de viscol.

În total, Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri patru avertizări meteorologice. Prima este de COD GALBEN de „intensificări ale vântului și viscol”, care vizează zonele montane cu altitudini de peste 1700 de metri și este valabilă în perioada 17 februarie (ora 20) - 20 februarie (ora 10). 

„La munte, la altitudini mai mari de 1700 m, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări susținute cu rafale de peste 70...100 km/h, va fi viscol și vizibilitate scăzută”, detaliază meteorologii. 

O a doua avertizare meteo este de COD PORTOCALIU de „intensificări ale vântului și viscol puternic”, valabilă în intervalul 18 februarie (ora 08) – 19 februarie (ora 20), fiind vizate zonele de la altitudini mai mari de 1700 m din Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură. „În intervalul menționat, la altitudini mai mari de 1700 m în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100...120 km/h și va fi viscol puternic”, se arată în informarea ANM. 

De asemenea, se anunță intensificări ale vântului și în alte zone decât cele de munte, inclusiv pe tot teritoriul județului Bihor. Astfel, ANM a emis un COD GALBEN de intensificări ale vântului valabil în intervalul 18 februarie (ora 08) – 19 februarie (ora 20). „În intervalul menționat, în nord-vestul, nordul, centrul și local în sudul și în extremitatea de sud-est a țării, temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 55...65 km/h și izolat 70 km/h”, au precizat meteorologii. 

În fine, o a patra avertizare meteorologică este de COD PORTOCALIU valabilă în intervalul 17 februarie (ora 20) – 19 februarie (ora 20): „În intervalul menționat în zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud și Suceava, la altitudini de peste 1700 m, temporar va ninge viscolit, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vizibilitatea va fi redusă. La altitudini sub 1700 m, temporar va ploua, prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 40...50 l/mp și izolat 60...70 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă”. 

De asemenea, în nordul, nord-vestul și centrul țării vor fi precipitații moderate cantitativ și pe alocuri se vor acumula peste 25…35 l/mp, au mai arătat meteorologii.

În contextul acestor avertizări, ISU Crișana le recomandă bihorenilor să evite deplasările „pe durata manifestării fenomenelor prognozate și să se adăpostească în imobile sau spații închise, care le asigură protecția”. 

„În situația în care sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele avertizate și să identificați un spațiu care garantează protecția. Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul  puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate”, se mai arată în informarea ISU. 

Bihorenii sunt sfătuiți să anunțe imediat autoritățile, prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!