Două autoturisme au fost avariate în cartierul orădean Rogerius, iar hornul unei case din Chei s-a prăbuşit, în urma vântului puternic din ultimele ore. Începând de vineri după amiază şi până sâmbătă dimineaţă, judeţul Bihor s-a aflat sub cod galben de ploi şi ninsori, cu vânt puternic.

Potrivit căpitanului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, cele două maşini avariate au fost în cartierul Rogerius, pe străzile Iza şi Aluminei, după ce doi copaci au căzut parţial peste ele. Cele două autoturisme, în care nu se afla nimeni, s-au ales cu capotele sau portbagajul avariate. Pompierii Detaşamentului 2 al ISU Crişana au intervenit cu motoferăstraie şi alte accesorii pentru degajarea copacilor.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un copac s-a prăbuşit şi pe şoseaua ce leagă Oradea de Sântandrei, iar sâmbătă dimineaţă unul a căzut în curtea şcolii de pe strada Italiană,  iar altul în Aleşd, în curtea unei brutării, fără să producă pagube.

Vântul puternic a afectat şi mai multe linii de electricitate, respectiv posturi de transformare. "30 de localităţi sunt afectate parţial. 22 de echipe ale Electrica au intervenit operativ pentru remedierea problemelor", a mai precizat Camelia Roşca.

În urma evenimentelor nu s-au înregistrat victime.