Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Totul s-a complicat după ce am păşit în interior şi m-am trezit înconjurat de zeci, dacă nu sute de modele, o varietate care mi-a întrecut aşteptările - candelabre din metal, din plastic, din lemn, din sticlă, cu un bec, cu 3 becuri, cu 15 becuri, cu leduri, cu proiectoare, cu cristale, moderne, tradiţionale, avangardiste, minimaliste, spectaculoase, ridicole, opere de artă, kitsch-uri... M-am uitat la ceas şi am marcat mintal ora. "O să stau mult timp aici"...
Vânzătorul era ocupat cu un client, aşa că am început să mă plimb cu privirea în tavan ca prin Peştera Urşilor. Nu venisem cu o idee clară, nu căutam un anumit model, intenţia mea principală era să nu stric camera, cel puţin, dacă nu sunt în stare să o înfrumuseţez. Când vânzătorul s-a apropiat de mine eram mai confuz decât la intrare. "Cam ce stil aţi dori?". Am zâmbit încurcat şi am recunoscut deschis că habar n-am.
"V-ar plăcea modelul ăsta?". "Nu, e prea pompos şi complicat". Am mai făcut vreo 2 metri prin magazin: "Dar acesta?". "Nu se potriveşte, am gândit camera în stil minimalist". Mi-a mai sugerat unul care pierdea prea mult din lumină din cauza abajururilor. "Cred că ştiu ce v-ar plăcea şi vi s-ar potrivi", a exclamat vânzătorul după primele 3 variante refuzate. A răsfoit rapid un catalog şi a pus degetul pe o fotografie.
În clipa aceea, căutările mele s-au încheiat. Peste 5 minute ieşeam din magazin cu cutia în braţe. Eram entuziasmat de felul în care mă citise vânzătorul şi ştiuse să îmi recomande ceva ce să-mi placă. Clientul care caută ceva anume e mai greu de convertit, dar nehotărâtul este perfect pentru un pic de psihologie la raft. Asistasem la o demonstraţie de excelenţă în vânzări, cu mine pe post de subiect.
Într-un hipermagazin, probabil că nu m-ar fi consiliat nimeni atât de eficient şi i-ar fi durut în cot că plec cu mâna goală. Principala diferenţă dintre magazinele mici şi cele uriaşe este că primele au suflet. Ţi se vorbeşte altfel, eşti ascultat, te simţi om, nu doar o cifră dintr-un target. Hypermarket-urile au stârpit multe afaceri mici şi e bine să mai dăm câte o mână de ajutor magazinaşelor de lângă noi.
Cât despre bucuria de a da peste un vânzător profesionist, în condiţiile în care toţi angajatorii se plâng de criza de oameni bine pregătiţi, mi-a fost de scurtă durată. Cel care mă făcuse cu candelabrul potrivit era chiar proprietarul magazinului. Iar faptul că tocmai el era la tejghea, într-o după-amiază de vară, când normal ar fi fost să fie la o bere şi un barbecue, a fost încă o confirmare a crizei de care ziceam.