Deşi nu se compară cu o plajă însorită, Biblioteca rămâne atractivă şi în vacanţa mare. Pe tot parcursul lunilor iulie şi august, copiii şi tinerii dornici să facă altceva decât să lenevească pe terase sunt invitaţi la tot soiul de ateliere creative şi distractive, la reuniunile unui club de limbă şi cultură spaniolă şi la vizionări de filme artistice programate la Cineclubul Marienbad.

Program pentru pici

Chiar dacă vara e, prin tradiţie, vremea vacanţei, Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai organizează de câţiva ani activităţi cu acces gratuit pentru cei care vor să rămână aproape de lumea cărţilor.

Cei mai răsfăţaţi sunt copiii, pentru care în iulie şi august au fost pregătite o serie de activităţi care nu doar îi ţin ocupaţi, ci le şi dezvoltă creativitatea. "Am vrut să venim în sprijinul copiilor care nu prea au activităţi pe perioada verii. Am conceput programul astfel încât să le dezvolte cultura generală şi abilităţile. Vrem, de asemenea, să-i familiarizăm cu mediul bibliotecii", spune directorul instituţiei, Ligia Mirişan (foto).

Astfel, în colaborare cu diverşi specialişti, asociaţia culturală de pe lângă Bibliotecă organizează în perioada 4 iulie - 20 august activităţi zilnice (de lunea până vinerea) de câte două ore dedicate copiilor cu vârste între 5 şi 12 ani. "În prima săptămână am avut cel puţin 20 de copii la fiecare activitate", spune Mirişan.

Scenete în ludotecă

Dacă pentru luna august programul încă n-a fost bătut în cuie în toate detaliile, cel al lunii iulie e plin cu activităţi artistice şi educative ce vor avea loc în Ludoteca de la etajul întâi. Spre exemplu, marţea aceasta va fi ziua scenetelor cu marionete confecţionate din ziare, iar miercuri copiii se vor întâlni cu profesoara Doina Iliescu, care le va prezenta lumea tradiţiilor.

"La primul atelier ţinut de doamna profesoară, aceasta le-a vorbit despre «Amintiri din copilărie», le-a adus costume populare şi a făcut cu ei o scenetă pe baza cărţii lui Ion Creangă", spune şefa Serviciului Comunicarea Colecţiilor, Mariana Barna. Tot miercuri, micii cursanţi vor primi şi o scurtă lecţie de limba engleză, potrivită vârstei lor. Joi, psihologul Alin Creţu îi va introduce cu ajutorul muzicii în lumea terapiei prin artă, în timp ce vineri vor învăţa, prin joacă, despre importanţa sănătăţii alături de dr. Carmen Dinescu.

Ateliere "populare"

În săptămâna 18-25 iulie, copiii sunt invitaţi la lecţii de limba engleză, cântece de tabără, ateliere de desen şi pictură, activităţi de creaţie din materiale reciclabile şi la un mic curs cu noţiuni de prevenţie ţinut de comisarul-şef Ioana Indrieş de la Inspectoratul de Poliţie Bihor.

În ultima săptămână a lunii, 25-29 iulie, copiii vor începe cu atelierul de desen şi pictură, urmat de reluarea programului cu marionete, precum şi de cel cu scenete realizate pe baza unor poveşti populare. Ultimele două întâlniri din această lună vor avea ca teme terapia prin muzică şi prezentarea unor personalităţi. "Pe lângă temele alese, în fiecare zi noi mai facem şi alte activităţi cu copiii, precum vizionarea unor filme de animaţie, jocuri distractive şi ateliere de origami. Nu putem să le dăm acelaşi lucru timp de două ore, nu ar avea răbdare pentru asta…", explică Mariana Barna.

Întâlniri la cineclub

Biblioteca are în perioada aceasta o ofertă şi pentru tineri.  În fiecare zi de joi, de pildă, de la ora 16, sunt programate vizionări de filme artistice în cadrul Cineclubului Marienbad, botezat după filmul lui Alain Resnais din 1961. Vizionările sunt organizate de responsabila Mediatecii, Mirela Petronie, o mare cinefilă, care alege şi prezintă fiecare film.

Sesiunea de vară a proiecţiilor a început joia trecută cu "Solaris", faimoasa parabolă SF a lui Andrei Tarkovski din 1972, continuarea programului în următoarele săptămâni urmând să fie anunţată pe pagina de Facebook a Cineclubului. De asemenea, în fiecare miercuri, un grup de studenţi din Spania organizează întâlnirile unui club de limba spaniolă. Participanţii nu doar că pot învăţa această limbă, ci află şi lucruri interesante despre tradiţiile şi cultura ţării.

Aşadar, toţi doritorii de noi cunoştinţe pot trece, măcar din când în când, pragul Bibliotecii. Şi, de ce nu, la plecare să împrumute şi o carte…