Un bucureştean a surprins două maşini de Poliţie în timp ce transportau câteva zeci de kilograme de varză. În fotografii se vede clar cum partea din spate a maşinilor este umplută până la refuz cu varză.

Potrivit Digi24, fotografia a fost făcută sâmbătă, la ora 12 şi 30 de minute, pe Calea Griviţei din Bucureşti.

"Ieri a avut loc o acţiune a Secţiei 3 pe comerţul ilicit de produse. Colegii mei au efectuat o razie în mai multe pieţe ale Capitalei, iar ce a surprins telespectatorul sunt cantităţi însemnate de varză albă, care a fost confiscată deoarece persoana care o comercializa nu avea acte pentru acest lucru", a declarat Emilia Mihai, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, pentru Digi24.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că persoana respectivă a fost sancţionată contravenţional, iar varza a fost confiscată şi predată unui centru de plasament. Maşinile au fost, apoi curăţate şi aduse în curtea secţiei.

"Acestea sunt autoturismele pe care le avem în dotare şi cu acestea încercăm să ne facem treaba pe cât putem", a mai spus Emilia Mihai, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.