Copreşedintele PNL, bihoreanul Vasile Blaga a mers, marţi, la DNA, unde a fost citat pentru a fi audiat ca martor în dosarul Elenei Udrea, în care Camera Deputaţilor a dat aviz pentru urmărirea penală a acesteia. Blaga a spus că nu ştie ca la PDL să fi ajuns bani obţinuţi ilicit.
Potrivit Agerpres, în acest dosar, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 — 2012).
"Am venit în calitate de martor, în dosarul 87, într-adevăr, cel în care s-a cerut în Parlament aviz pentru doamna Udrea, dar nu ştiu nimic despre el", le-a spus Blaga , marţi, jurnaliştilor din Capitală, la intrarea în sediul DNA.
Când jurnaliştii i-au spus că Udrea a declarat că Vasile Blaga ar şti că acei bani provin din şpagă de la Guvern, acesta a răspuns: "Ferească Dumnezeu, nu ştiu de aşa ceva şi nici n-am auzit-o pe doamna Udrea zicând aşa ceva".
Întrebat despre declaraţiile Elenei Udrea la DNA conform cărora toată conducerea PDL central ar fi beneficiat de sumele ilicite, Blaga a spus că "nici gând". Întrebat dacă Ana Maria Topoliceanu a dus bani la PDL, Blaga a spus că "eu nu ştiu de aşa ceva. Niciodată!".
Numele lui Vasile Blaga a mai fost menţionat în declaraţii şi denunţuri făcute la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, dar şi de Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, din subordinea Ministerului Dezvoltării,menţionează Digi24.ro.
Procurorii DNA au dispus vineri măsura controlului judiciar pe cauţiune în cazul Elenei Udrea în dosarul în care Parlamentul a încuviinţat începerea urmăririi penale şi reţinerea acesteia, nu însă şi arestarea preventivă, fiind stabilită suma de cinci milioane lei.
Conform Agerpres, Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru şi de persoană cu funcţie de conducere în partid, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.
"Pentru a-şi exercita influenţa (...), la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanţă de 900.000 de euro pe care una dintre firmele controlate de acesta o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate cu activitate în mass-media", susţine DNA.
Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influenţa pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuşi, sub preţul pieţei, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania care avea contract cu ministerul.