Fostul ministru de Interne, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, susţine că are încredere în Radu Mărginean, şeful vămilor demis de Emil Boc. "Eu l-am propus în funcţia de preşedinte al ANV pentru că am avut încredere în el şi am în continuare încredere în el şi îi susţin nevinovăţia", a spus Blaga, într-un interviu acordat joi, amintind că Mărginean a ajuns director plin al Vămilor din funcţia de adjunct.

Întrebat în ce măsură îl cunoaşte pe Eugeniu Petrescu, Blaga a răspuns: "Fireşte că-l cunosc, doar suntem colegi de partid". Secretarul general al PDL nu a mai dat alte detalii despre Petrescu: "Întrebaţi la cadre, ei ştiu cel mai bine".

Democrat-liberalul Eugeniu Petrescu este ultimul nume vehiculat în scandalul şpăgii de la Halmeu, ca fiind intermediarul şpăgii pentru şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor. Petrescu este membru PDL, are 67 de ani şi este unul dintre sponsorii partidului.

După cum se ştie, şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, orădeanul Radu Mărginean, a fost demis, miercuri seară, de premierul Emil Boc, după ce a fost învinuit în dosarul privind mita de la Vama Halmeu.

Mărginean a fost subalternul lui Vasile Blaga, în perioada în care acesta era şef la Direcţia regională Vamală Oradea, iar în 2001 a devenit şeful Vămii din Oradea. Din 2005, Mărginean a deţinut funcţia de director, respectiv director adjunct la Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

O bună parte din presă speculează pe seama faptului că acţiunile anticorupţie care vizează sistemul vamal românesc ţintesc de fapt spre bihoreanul Vasile Blaga, aceasta devenind un adversar incomod al preşedintelui Traian Băsescu prin dorinţa de a prelua conducerea PDL, în detrimentul grupării reprezentate de Elena Udrea.