Pe portalul anticorupţie al Alianţei pentru o Românie Curată a fost postată o listă a senatorilor români care se află în situaţie de incompatibilitate, întrucât firmele pe care le conduc, personal sau prin intermediul unor membrii ai familiei, fac afaceri cu statul. Printre senatorii care sunt în această situaţie se găsesc şi doi bihoreni, democrat liberalul Vasile Blaga şi PSD-istul Ioan Mang.

Vor să denigreze parlamentul

Conform Alianţei pentru o Românie Curată, Ioan Mang a câştigat în ultimii doi ani din afacerile cu statul 173.000 de lei, prin intermediul a trei firme la care are acţiuni împreună cu fiul şi cu soţia.

Potrivit declaraţiei de interese, SC DEC SRL Oradea (produse software, licenţe antivirus, comercializare calculatoare) la care Mang este asociat împreună cu soţia Gerda Erica a încheiat în 2010 şi 2011 contracte cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, Primăria Oradea, Primăria Ştei, Curtea de Apel Oradea şi OTL, în valoare totală de 45.000 lei.

Cea mai bănoasă afacere a familiei Mang a fost cea a firmei care se ocupă cu furnizarea de echipamente IT, Key Ticket Solutions SRL, deţinută de fiul senatorului, Ioan Alexandru. Societatea a primit trei contracte de la Primăria Ştei, Universitatea Politehnică Timişoara şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, cu o valoare cumulată de aproape 100.000 de lei.

Ce-a de-a treia firmă trecută în declaraţia de interese a lui Mang este cea a soţiei sale Gerda Erica şi a fiicei lor, Gheorghişor Claudia Alina, Tipografia GrafX SRL Oradea, care a încheiat contracte în valoare de 28.000 lei cu Primăria oraşului Ştei şi Curtea de Apel Oradea.

Contactat de BIHOREANUL, senatorul susţine că nu există nicio incompatibilitate între funcţia pe care o deţine şi afacerile pe care le fac firmele la care este acţionar. "Ceea ce se încadrează la capitolul incompatibilitate este prevăzut în lege. Or, după lege, nu se poate vorbi despre aşa ceva în cazul meu. Cred că în spatele acestor liste sunt nişte oameni care vor să distrugă democraţia în România şi să denigreze Parlamentul şi parlamentarii", a spus Mang.

Blaga se ocupă de transporturi. Sanitare...

Al doilea bihorean de pe lista Alianţei pentru o Românie Curată este fostul ministru al Internelor Vasile Blaga, actual senator PDL de Bucureşti.

Potrivit ultimei declaraţii de interese, Agathe Cristina Rudeanu, fiica lui Vasile Blaga, a câştigat în 2011 patru contracte cu statul. Firma Axis Emergency SRL din Deva a încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănatate un contract pentru "prestări servicii transport sanitar", cu o valoare de 3.000 de lei. Un contract similar a fost încheiat şi cu Consiliul Local Buftea pentru care a încasat 10.450 de lei.

De asemenea, Spitalul Judeţean Deva şi Spitalul Municipal Hunedoara au încredinţat aceleiaşi firme contracte de "servicii transport medical" pentru 1,79 lei pe km.

Aşa cum a arătat BIHOREANUL, săptămâna trecută, Alianţa pentru o Românie Curată a publicat pe acelaşi portal şi lista deputaţilor care fac afaceru cu statul. Printre aceştia se află şi bihorenii Sorin Ioan Roman (PSD) şi Derzsi Akos (UDMR).