Corupţia începe cu puţin, apoi se ajunge la păcat şi decădere. Acesta este mesajul transmis de Papa Francisc, într-o predică la Vatican, în care a dovedit că este atent la protestele din România, relatează Digi 24.

Concret, Suveranul Pontif a ţinut să atragă atenţia că nu poate exista un dialog despre nimic ce reprezintă răul. A făcut evident trimitere la Biblie - a amintit de povestea Evei, ispitită de şarpe. "Corupţia începe cu puţin, cu dialog: "Dar nu, nu este adevărat că îţi va face rău acest fruct! Mănâncă-l, este bun! Este un lucru mic, nimeni nu îşi dă seama. Fă-o, fă-o!" Şi puţin câte puţin, puţin câte puţin, se cade în păcat, se cade în corupţie", a spus Papa Francisc.

Afirmaţiile Papei vin la câteva zile după ce L'Osservatore Romano, oficiosul Vaticanului, a publicat un articol despre situaţia din România, pe care o numeşte o "criză profundă".

Textul atrage atenţia şi asupra modului în care s-au comportat parlamentarii puterii, în frunte cu şefii celor două Camere, atunci când preşedintele Klaus Iohannis a vorbit în Parlament.

Radio Vatican, care vorbeşte de acest articol, dă de înţeles că asemenea acţiuni ar putea complica aranjamentele pentru viitoarea vizită în România a Papei Francisc, care duce la rândul său o luptă împotriva corupţiei din Biserica Catolică.