Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea poetului Ady Endre, la Muzeul Memorial Ady Endre se deschide o expoziţie temporară având titlul "Văzându-mă să mă vadă...", realizată de Muzeul Literar Petőfi din Budapesta, în parteneriat cu Consulatul General al Ungariei din Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Bihor şi Muzeul Ţării Crişurilor.

Vernisată în mai multe localităţi din regiunea bazinului Carpatic, deschiderea acesteia la Oradea va avea loc vineri, 22 noiembrie, de la ora 17.30, la muzeul din Parcul Traian, unde Péter I. Zoltán va susţine o conferinţă cu titlul "Ady şi Oradea", în prezenţa mai multor invitaţi, printre care şi Mile Lajos, consul general al Ungariei.

Potrivit unui comunicat al Muzeului Ţării Crişurilor, cele 14 panouri ale expoziţiei prezintă viaţa şi cariera poetului Ady Endre cu ajutorul unor citate, fotografii şi texte curatoriale informative. Expoziţia oferă un tablou cuprinzător despre etapele cele mai reprezentative din viaţa poetului: familie, patrie, studii, perioada tumultoasă de la Oradea, dragostea pentru Léda, singurătatea camerelor de hotel, Boncza Berta, războiul, Ciucea şi moartea.

"Prin prezentarea vieţii poetului se evidenţiază subiectele cele mai importante care au făcut parte din existenţa acestuia: trăirea conştientizată a condiţiei de artist, siguranţa de sine a conştiinţei de poet, atitudinea faţă de maghiari, poezia mesianică şi vizionară, atitudinea anti-război, rolul public", arată organizatorii.

Curatorii expoziţiei sunt Hegyi Katalin (selecţie imagini şi texte, redactare), Fákó Árpád (grafică, vizualizare). Expoziţia va fi deschisă până în 5 ianuarie 2020.