Persoanele care își deranjează vecinii cu petreceri zgomotoase sau muzică dată la volum mare riscă amenzi mai mari, după ce Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care modifică Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. În unele cazuri, sancțiunile se dublează, iar pentru faptele repetate în 72 de ore amenzile pot ajunge până la 12.000 de lei.

Legea nu intră însă imediat în vigoare. Pentru a se aplica, actul normativ trebuie promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial, arată profit.ro.

Amenzi dublate pentru petreceri și muzică tare

„Tulburarea liniștii publice a devenit una dintre problemele care afectează viața oamenilor din ce în ce mai des. Zgomotul și comportamentul deranjant sunt din ce în ce mai frecvente în locurile publice și în vecinătăți. Oamenii sunt deranjați constant de petreceri zgomotoase, muzică puternică, sunete cauzate de lucrări sau alte activități care tulbură liniștea. Din păcate, amenzile pentru tulburarea liniștii publice sunt prea mici pentru a descuraja astfel de comportamente”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor.

Potrivit proiectului adoptat de Parlament - cu 198 de voturi „pentru”, 15 împotrivă și 66 de abțineri -, organizarea de petreceri private și folosirea aparaturii muzicale la o intensitate care tulbură liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări ori în spații neacoperite aflate în apropierea locuințelor sau a imobilelor cu caracter social, va fi sancționată cu amenzi între 4.000 și 6.000 de lei.

În prezent, pentru aceeași faptă, amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, arată Profit.ro. 

Cresc și sancțiunile pentru tulburarea liniștii locatarilor în intervalele de liniște, adică între orele 22.00 - 8.00 și 13.00 - 14.00. Persoanele care produc zgomote, larmă sau folosesc aparate ori instrumente muzicale la intensitate mare în locuințe, localuri, sedii de firme sau în apropierea imobilelor de locuit vor putea fi amendate cu sume între 1.000 și 2.000 de lei.

În prezent, amenda pentru această contravenție este între 500 și 1.500 de lei.

Până la 12.000 de lei pentru fapte repetate

Proiectul prevede sancțiuni mai mari și pentru persoanele care repetă anumite fapte într-un interval de 72 de ore.

Concret, pentru săvârșirea repetată a unor fapte precum gesturi obscene, injurii, expresii jignitoare ori amenințări de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, dar și pentru tulburarea repetată a liniștii prin zgomote, strigăte sau larmă, amenzile vor fi între 1.000 și 3.000 de lei. Alternativ, contravenienții pot fi obligați să presteze între 50 și 100 de ore de muncă în folosul comunității.

Pentru tulburarea repetată a liniștii locatarilor în intervalele 22.00 - 8.00 și 13.00 - 14.00, amenda va fi între 4.000 și 6.000 de lei. În locul amenzii, se poate dispune prestarea a 70 - 120 de ore de muncă în folosul comunității.

Cele mai mari sancțiuni sunt prevăzute pentru organizarea repetată - în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit - de petreceri private cu muzică dată la o intensitate care deranjează locuitorii, în apropierea locuințelor sau a imobilelor cu caracter social. În aceste cazuri, amenzile vor fi între 6.000 și 12.000 de lei, iar alternativa este prestarea a 100 - 150 de ore de muncă în folosul comunității.

Amenzi mai mari și pentru comercianți

Proiectul adoptat de Parlament introduce sancțiuni majorate și pentru firmele care nu respectă măsura suspendării activității, dispusă în urma unor contravenții prevăzute de Legea 61/1991. În aceste situații, amenzile vor fi între 4.000 și 6.000 de lei.

Sancțiunile îi vizează, între alții, pe patronii sau administratorii unor hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni sau discoteci care acceptă ori tolerează în incinta acestora fapte precum atragerea de persoane în vederea practicării de raporturi sexuale contra unor foloase materiale.

Aceste amenzi majorate sunt prevăzute și pentru servirea băuturilor alcoolice în localuri publice în zilele sau la orele în care acestea trebuie să fie închise, după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare ori în situații în care legea interzice desfacerea alcoolului.

De asemenea, sunt vizate servirea și consumul de băuturi alcoolice în timpul adunărilor publice, grevelor sau manifestărilor sportive, cu excepțiile prevăzute de lege, dar și comercializarea sau oferirea gratuită de alcool minorilor.

Legea menține interdicția consumului de alcool în anumite locuri publice, precum spitale, unități de învățământ, centre de plasament, lăcașuri de cult, instituții culturale, săli de spectacole, mijloace de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, cu excepțiile stabilite prin spații special amenajate. Restaurantele, barurile și discotecile sunt exceptate de la această interdicție generală.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!