Oradea, oraşul în care au studiat părinţii mei şi de care uşor te îndrăgosteşti la prima vedere. Sau oraşul în care mi-am făcut unele dintre cele mai frumoase amintiri de vară.
După o lungă călătorie cu trenul, am ajuns acolo de unde era să aflu mai târziu că nu-mi mai doresc să plec. Unde simt că sufletul mi-e cel mai fericit. În oraşul care mi-a fost cel mai drag dintotdeauna. De când eram tare mic copil şi veneam cu părinţii aici. Mama era studentă la Pedagogie şcolară, iar tata la Teologie. Erau tare tineri, iar eu aveam doar câţiva anişori. Făceam des drumurile lungi dintre Roman şi Oradea. Chiar şi după ce perioada studenţiei lor s-a terminat, iar noi ne-am mutat la Bacău, am revenit cu drag de mai multe ori.
Nu-mi mai amintesc multe de atunci dar, vara aceasta, după vreo 10 ani, am venit la Oradea în vacanţă şi recunosc că, atunci când am revăzut oraşul, emoţiile m-au năpădit. Şi m-am îndrăgostit de Oradea. De tot ce-mi oferă ea. M-am îndrăgostit de atmosferă, de clădirile superbe cu arhitectură austro-ungară, de oameni. Şi, mai pe urmă, de momentele frumoase pe care mi le-am făcut aici.
Ce m-a impresionat cel mai mult la oraş a fost faptul că m-am simţit ca "afară". Apoi, faptul că primăria nu face politică, ci face treabă. Faptul că se investeşte în oraş, în bunăstarea lui. Că se investeşte în cultură, în sport, în turism, în şcoli, în spitale, în oameni, în biserici.
Întrucât am intrat în stagii de practică în două redacţii orădene, observ actualitatea locală chiar din centrul ei. Concluzia? Felul în care acest oraş creşte este uimitor. Oamenii de aici fac oraşul să evolueze, să se dezvolte, să îşi valorifice fiecare atu şi să se ridice la standardele unui oraş vest-european.
Oradea este motivul pentru care aş rămâne în ţară. Şi mă bucur că am găsit "sursa" care mi-ar putea genera şi în viitor atâta fericire cum o face acum. Oradea este oraşul în care mi-ar plăcea cel mai mult să trăiesc, în care mă simt ca acasă. Oraşul din care n-aş mai pleca.
Evelina Chirica
elevă