Parcarea de lângă Stadionul Municipal din Oradea s-a transformat în furnicar, sâmbătă. Fotbalişti celebri, veniţi să joace în triunghiularul "Uniţi pentru Mihai", au ieşit să le dea autografe suporterilor şi să se fotografieze cu ei. Mii de orădeni au venit să îi vadă.

La ora 14.30, în faţa stadionului erau deja formate cozi. Jandarmeria şi firma care asigură paza, în frunte cu campionul MMA Sandu Lungu, au organizat coloane cu ajutorul unor garduri, pentru a evita îmbulzeala. Chiar şi aşa, mulţi orădeni sunt nerăbdători şi se tem că nu vor ajunge să primească autografe până la ora 15.30, când vedetele se vor retrage, pentru a se pregăti de meci.

Printre starurile care le semnează tricouri şi dau autografe orădenilor se numără Gheorghe Hagi (unul dintre preferaţii suporterilor), Gică Popescu, Bogdan Stelea, Adrian Ilie, foştii colegi ai lui Neşu din UE Fantaticii, inclusiv Nicolae Dică, sau antrenorul Victor Piţurcă. În tot acest timp, George Ogăraru, organizatorul principal şi prietenul lui Mihai Neşu, se asigură că totul se desfăşoară în bună regulă.

Meciul este programat să înceapă la ora 16. Pe stadion, în jurul orei 15, au ajuns doar câteva sute dintre cele 10.000 de persoane aşteptate la meci. Una dintre peluze este acoperită cu un steag al României pe care a fost imprimat chipul lui Mihai Neşu.

UPDATE ora 15.10 Cosmin Olăroiu a venit special din China pentru a lua parte la acest eveniment. DigiSport scrie că acesta a profitat de pauză din campionatul Chinei, acolo unde o antrenează pe Jiangsu Suning, ocupanta locului 4 din prima ligă.

Ora 15.20 În tribune sunt aproximativ 8.000 de persoane. La meci a ajuns inclusiv episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, care a vizitat recent fundația lui Mihai Neșu.

Ora 15.30 A început un antrenament de încălzire.

Gheorghe Hagi s-a oprit din când în când din încălzire, pentru a oferi autografe suporterilor din tribune, strânşi la gard.

Ora 15.40 Norii acoperă stadionul. Atmosfera s-a întunecat. Se pare, totuși, că nu va ploua!

Ora 15.50 Mitză, de la Bere Gratis, alături de Victor Mihalcea, prezintă cele trei echipe, ale căror componenți ies pe rând pe gazon în aplauzele spectatorilor. În fundal se aud acordurile cântecului „We are the champions” de la Queen. Atmosfera este foarte frumoasă. 

Pe teren este prezent și Mihai Neșu, care stă alături de Ilie Dumitrescu și urmărește prezentările.

Mihai Neșu pe gazon la „Uniți pentru Mihai”

Ora 16:03 Se cântă Imnul național. 

Ora 16.10 Cei prezenți au rostit rugăciunea Tatăl Nostru. Începe meciul.

Ora 16.15 Plouă pe stadion. Oradea este vizată de cod galben de furtuni.

Vezi continuarea aici: Ziua lui Neșu: Un teren plin cu vedete, momente emoționante și aplauze, la meciul Uniți pentru Mihai