Oradea va avea un nou cadastru verde. Primăria a încheiat un contract cu asocierea firmelor ETerra Map, Megagis şi Info Desing, toate din Târgovişte, pentru elaborarea unui registru local al spaţiilor verzi din municipiu, pentru preţul de 676.906 lei (fără TVA).

Societăţile s-au obligat ca, în următorii doi ani, să facă măsurători topografice tuturor zonelor verzi din oraş, să numere arborii, dar şi să monteze plăcuţe lângă copacii reprezentativi ca specie sau vârstă.

La finalul anului 2021, cele trei firme trebuie să furnizeze Primăriei o bază de date, astfel încât să se cunoască suprafeţele spaţiilor verzi, numărul şi speciile arborilor din fiecare parc şi alte detalii relevante.

„Deja s-au efectuat primele zboruri cu drona, pentru efectuarea măsurătorilor”, a declarat viceprimarul Florin Birta. Primul cadastru verde al Oradiei s-a făcut în anul 2011, iar municipalitatea avea obligaţia legală să-l actualizeze de fiecare dată când au apărut modificări.