Persoanele care consumă alcool regulat trăiesc mai mult decât abstinenţii potrivit unui studiu citat de zf.ro după Business Insider.

Hai, noroc!

Conform studiului derulat de-a lungul a 20 de ani, care a avut în vedere persoane între 55 şi 60 de ani şi a ţinut cont atât de nivelul de trai cât şi de nivelul de activitate fizică, rata mortalităţii a fost mai mare pentru persoanele care nu au băut niciodată alcool, mai mică pentru băutorii înrăiţi şi cea mai mică pentru cei care au consumat moderat până la trei pahare pe zi.

Concret, din cei 1.824 de participanţi la studiu, doar 41% din consumatorii moderaţi au decedat prematur, procentul crescând la 60% în cazul băutorii împătimiţi pentru a urca la 69% atunci când a fost vorba de abstinenţi.

Secretul este socializarea

În ciuda pericolului pe care îl prezintă pentru sănătate consumul excesiv de alcool de la alterarea judecăţii şi creşterea riscului de dependenţă la ciroză şi diferite tipuri de cancer, în mod paradoxal, consumatorii par să se bucure de o viaţă mai lungă decât subiecţii cu un stil de viaţă sănătos.

O posibilă explicaţie a acestui fenomen îl constituie faptul că alcoolul le oferă consumatorilor posibilităţi de socializare, iar relaţiile inter-umane sunt determinante pentru sănătatea psihică şi fizică a subiecţilor.

Persoanele care nu au consumat alcool deloc au fost mai predispuse la depresie faţă de cele care au obişnuit să închine un pahar cu prietenii.