După o „pauză” de trei ani, lucrările pentru construirea şoselei de centură a oraşului Săcueni, începute în anul 2011, vor fi reluate, a anunţat joi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ştefan Ioniţă, printr-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, pe 31 martie 2017 a fost semnat un act adiţional la contractul de finanţare din 14 ianuarie 2011, de către reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, care este autoritatea de management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport.

Prin actul adiţional a fost modificată valoarea totală a proiectului (trecut între timp pe Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020), în total 50,077 milioane lei, din care 35,974 milioane lei reprezintă valoare total eligibilă, preponderent finanţată din contribuţia Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Conform comunicatului semnat de şeful CNAIR, „lucrările rămase de executat sunt estimate a se finaliza în anul 2018”.

Proiectul de construire a variantei de ocolire a orașului Săcuieni prevede realizarea a 7,62 km de drum, a unui pod/pasaj și a patru intersecții giratorii (cu drumuri naționale și județene), scopul fiind scop scoaterea în afara orașului a traficului de tranzit de pe DN19 și DN19B.