Statistica intervenţiilor realizate de patrulele Serviciului Judeţean Salvamont arată că turiştii bihoreni au devenit ceva mai responsabili pe pârtiile de schi.

Astfel, în primele zece săptămâni ale anului 2013, Salvamont Bihor a înregistrat 95 de accidente pe pârtiile de schi, cu 18% mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului 2012, când salvamontiştii au intervenit la 115 cazuri. Scăderea numărului de accidente e cu atât mai importantă cu cât iarna aceasta au avut loc trei evenimente de masă importante în munţii bihoreni: Serbările Zăpezii Arieşeni, Serbările Zăpezii Vârtop şi Cupa Emfextrem Frutti Fresh la snowmobilism, în Stâna de Vale.

Totodată, numărul minorilor răniţi în accidentări a scăzut anul acesta faţă de 2012, când 29% dintre răniţi erau copii sub 18 ani. Acum, 23% dintre cei răniţi au fost minori, ceea ce, în opinia salvamontiştilor bihoreni, arată că adulţii au devenit mai atenţi în supravegherea copiiilor pe pârtiile de schi. Cauza principală a acceidentărilor pe pârtii a fost şi iarna aceasta, la fel ca iarna trecută, indisciplina turiştilor.

Pe de altă parte, Salvamont îndeamnă turiştii bihoreni care merg pe munte şi care deţin un telefon inteligent cu sistem de operare Android ori un iPhone să îşi instaleze aplicaţia "Salvamont", realizată în cadrul programului "Parteneriat pentru viaţă", prin care Vodafone România sprijină serviciile SMURD, Salvamont şi Salvamar.

Aplicaţia este gratuită şi ajută utilizatorul să afle informaţii despre trasee montane, vreme, dar şi să ceară ajutorul echipelor Salvamont. În cazul unei astfel de solicitări, aplicaţia transmite şi coordonatele geografice exacte, astfel că salvatorii ştiu concret unde trebuie să intervină.