Veşti bune dinspre FC Bihor! În ultimul moment, când clubul orădean de fotbal se află la un pas de desfiinţare, a apărut un om de afaceri interesat să preia pachetul majoritar al acţiunilor, au anunţat reprezentanţii clubului orădean.

"Aşa cum am mai spus, suntem în discuţii cu cineva pentru preluarea clubului, iar acest posibil investitor s-a ţinut de cuvânt, a sosit azi (marţi) în Oradea, unde am avut o rundă de discuţii destul de fructuoasă, spun eu. Consider că lucrurile merg spre bine. Investitorul şi-a luat un răgaz de aproximativ zece zile, în care va analiza ce înseamnă FC Bihor în actuala conjunctură, urmând să se reîntoarcă la Oradea şi, sper eu, să finalizăm cu bine negocierile", a declarat preşedintele clubului FC Bihor, Mircea Fodor.

De altfel, el este cel care l-a contactat pe omul de afaceri, care nu este orădean, propunându-i preluarea clubului. "Este rugămintea lui să nu-i divulgăm numele, până la semnarea acordului", a mai precizat preşedintele.

Investitorul privat ar urma să deţină pachetul majoritar de acţiuni în cadrul clubului, însă şi Consiliul Judeţean îşi va aduce aportul la susţinerea FC Bihor.

Pe de altă parte, începând de marţi, 30 iunie, 14 dintre jucătorii din sezonul trecut au rămas fără contracte, deoarece au expirat, iar unii dintre ei sunt curtaţi de alte echipe. Fodor a precizat totuşi, că, dacă situaţia se va îndrepta, sportivii ar fi dispuşi să mai continue la Oradea.

De precizat că înscrierea în noua ediţie a campionatului Ligii a II-a se va putea face până pe data de 20 iulie, însă până atunci, dacă echipa orădeană se va înscrie în campionat, va trebui să-şi demareze pregătirile şi să-şi întocmească un program al acestora. Totuşi, viitorul echipei este încă incert, până la un acord cu un investitor.