Orange este primul operator de telefonie din Europa care a anunţat planul de renunţare la tarifele de roaming. Compania va face acest pas înainte ca legislaţia europeană să prevadă o obligaţie în acest sens.

În luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a anunţat că a pus la punct un plan pentru eliminarea completă a tarifelor pentru roaming pe teritoriul Uniunii Europene în perioada 2014-2016. Această direcţie a reglementărilor telecom începe să dea roade, operatorul de telefonie Orange anunţând la finele săptămânii trecute planul pentru eliminarea tarifelor de roaming pe anumite pieţe (inclusiv România) în cursul acestui an.

Conform anunţului oficial, acest plan va fi aplicat iniţial în ţările-cheie pe a căror listă intră Franţa, Spania, Belgia, România, Slovacia şi Luxemburg. În acest moment, planul de implementare este generic şi nu a fost încă detaliat la nivelul fiecărei ţări, însă vom actualiza informaţiile pe măsură ce Orange Romania va oferi astfel de amănunte.

Orange intenţionează să elimine complet tarifele de roaming pentru voce, mesagerie şi date pentru clienţii care deţin abonamente cu valori de 30 de euro sau mai mari, aceştia urmând să beneficieze de tarife standard pe teritoriul european în reţelele Orange şi ale operatorilor parteneri, dar şi în alte zone din afara UE care nu au fost încă specificate. Pentru ceilalţi abonaţi, compania va reduce tarifele opţiunii Go Europe începând cu luna februarie, clienţii prepay neavând deocamdată parte de noutăţi.

Clienţii Orange care beneficiază de servicii naţionale 4G se vor putea bucura până la finele anului şi de roaming de mare viteză. Prima ţară care va beneficia de roaming 4G va fi Franţa, opţiunea urmând să fie activă începând cu luna februarie, în timp ce România, Moldova, Spania şi Portugalia se vor alinia şi ele până la sfârşitul anului.