Primăria Municipiului Oradea şi-a dat acordul pentru concesionarea stadioanelor "Iuliu Bodola" şi Motorul către clubul FC Bihor, anunţă FCBihor.ro, precizând că stadionul Municipal a fost omologat chiar miercuri de Federaţia Română de Fotbal, astfel încât echipa bihoreană va putea disputa jocurile oficiale de pe teren propriu din noul sezon la Oradea.

Pe de altă parte, începând de joi, 27 august, se pun în vânzare biletele şi abonamentele pentru jocurile oficiale de pe teren propriu ale echipei de seniori din Liga a II-a a clubului FC Bihor.

Costul unui bilet de intrare la meci va fi de 10 lei, iar un abonament, care este valabil la toate jocurile oficiale de pe teren propriu din sezonul 2015-2016, incluzând şi jocurile din play-off / play-out, costă 100 de lei.

În noul sezon, gratuitate la intrarea pe stadion la meciurile oficiale vor avea doar copii sub 14 ani!

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona de la sediul clubului, situat pe strada Iosif Vulcan, nr. 11, de lunea până vinerea, între orele 10 şi 14. În zilele cu meciuri, biletele vor putea fi cumpărate şi de la stadion, cu câteva ore înainte începerii partidelor.

Primul joc oficial pe teren propriu pentru FC Bihor în noul sezon va avea loc sâmbătă, 29 august, de la ora 11, când la Oradea va veni formaţia CS Mioveni. Meciul va conta pentru prima etapă a Seriei a II-a din Liga a II-a.